Primarul Ovidiu Teodor este ipocrit în cazul stațiunii de cercetare pomicolă. Declarația aparține co-președintelui PNL BN, Stelian Dolha și a fost făcută în cadrul săptămânalei conferințe de presă de la sediul acestei formațiuni politice. Liderul liberal îi reproșează primarului Crețu faptul că abia după șase ani de când este primar și-a amintit de terenurile de la stațiune și că singura soluție viabilă este cea propusă în comisia de agricultură a Camerei Deputaților.
Pronunțarea în urmă cu șase ani a unei sentințe civile definitivă și irevocabilă cu privire la retrocedarea a 116 hectare din terenurile deținute de Stațiunea de Cercetare Pomicolă, nu a rezolvat deloc situația acelor proprietăți. Mai mult, nici până la această oră, persoanele validate nu au fost puse în posesie întrucât, așa cum spunea primarul Crețu, stațiunea a refuzat în mod sistematic predarea suprafețelor in cauza. Povestea a ajuns până la comisia de agricultură a Camerei Deputaților, unde au existat numeroase dezbateri pe marginea modificărilor propuse de parlamentarii din Bistrița-Năsăud în sprijinul urmașilor foștilor proprietari. Astăzi, deputatul Stelian Dolha l-a atacat în termeni duri pe primarul Crețu, susținând faptul că edilul Bistriței este un ipocrit în acest caz. El a spus și când a constat acest lucru: ” Domnul Daia, coleg de partid cu domnul Crețu, l-a sunat pe primar și i-a prezentat soluția găsită de noi în ceea ce privește stațiunea agricolă. În principiu, propunem trecerea terenului disponibil din domeniul public al statului în cel privat, administrat de ADS, iar acesta din urmă va avea termen 1-2 luni să-l pună la dispoziţia comisiei locale de fond funciar. Pentru că nu ne atingem de terenul necesar cercetării, adică cele 151 de hectare, propunerea finală a fost restituirea într-un coeficient de 78% a terenurilor din Bistriţa, urmând ca diferenţa să fie retrocedată în funcţie de coeficient în Slătiniţa”
Reamintim faptul că scandalul izbucnit în jurul celor 116 hectare poate deveni exploziv, in contextul in care municipalitatea are informații că modificările aduse legii 45 de parlamentarii din Bistrita-Nasaud va fi respinsă și suprafetele in cauza vor rămâne în proprietatea Stațiunii Pomicole.