Acasă Politica Politica Locala DOINA PANĂ: SUNT PROFESOARĂ, NU ÎMI PLACE SĂ CHIULESC

DOINA PANĂ: SUNT PROFESOARĂ, NU ÎMI PLACE SĂ CHIULESC

0

Potrivit Doinei Pană, principala realizare din activitatea  parlamentară din acest an o constituie adoptarea Codului Silvic, iniţiativă pentru care s-a zbătut atât în calitate de ministru, cât şi ca parlamentar.

         „Vă prezint un foarte scurt bilanţ. Anul acesta am avut 33 iniţiative legislative, dintre care şase sunt legi promulgate, iar a şaptea se găseşte la promulgare, este legea cu darea în plată. Am avut 25 de luări de cuvânt în plenul Parlamentului şi zece declaraţii politice.

Fără falsă modestie, toate acestea au presupus ceva muncă, mai ales că una dintre cele şase legi promulgate a fost Codul Silvic pentru care ştiţi ce bătălie uriaşă am dus”, a declarat deputatul Doina Pană, în cadrul unei conferinţe de presă.

 

Nu am chiulit niciodată de la şedinţele de plen

 

Pană a mai precizat că există nişte binevoitori” care îi poartă de grijă şi îi evaluează activitatea. „În vremea când eram ministru, îmi evaluau activitatea parlamentară, deşi era clar că lucram part time în Parlament, preocuparea de bază fiind cea de ministru. Acum, înţeleg că am apărut ca şi chiulangiu, în sensul că am două absenţe nemotivate, vă rog să reţineţi, în data de 8 şi 9 iulie, în plină vacanţă parlamentară”, a explicat deputatul Pană.

Exit mobile version