vineri, iunie 5, 2020
2.8 C
Bistrița
More

    Dîncu: În anii când am reușit să obținem o creștere economică, sărăcia a crescut cu 3,4%

    Must Read

    Alegerile locale ar putea avea loc pe 27 septembrie dar este agreată și data de 4 octombrie.

    Guvernul consideră că o perioadă "potrivită" pentru organizarea alegerilor locale este sfârşitul lunii septembrie,...

    Peste 260 de jandarmi vor fi la datorie în minivacanța de Rusalii

                La acest sfârșit de săptămână credincioșii sărbătoresc Rusaliile. Având în vedere faptul că luni, 08 iunie, este...

    Vicepremierul Vasile Dîncu, ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, a declarat joi că în România creșterea economică nu produce un efect social puternic, pentru că ponderea capitalului autohton este prea mică.

     

    Potrivit acestuia, în ultimii ani, deși s-a înregistrat o creștere economică, sărăcia a crescut și ea cu 3,4%.

    „Vorbim despre capitalul românesc. M-am uitat în cifrele ultimilor ani și în anii când noi am reușit într-adevăr să obținem o creștere economică, cea mai mare din Europa sau pe locul doi în Europa, sărăcia a crescut cu 3,4% în ultimii ani, 2013, 2014, în fiecare an a crescut sărăcia. Asta arată un paradox, în fond. De ce dezvoltarea nu produce până la urmă un efect social puternic? Explicațiile sociologice ale acestei discrepanțe — capitalul românesc are o pondere mult mai mică și capitalul românesc nu a reușit să producă efectele, nu este destul de puternic în bugetul general, pentru că acesta este cel care difuzează cel mai mare efect în societate.

    Capitalul străin este un lucru ok, dar aduce efecte pe orizontală mult mai puține și efecte sociale mult mai puține”, a spus Dâncu, la Palatul Parlamentului, cu ocazia unui eveniment pe tema sprijinirii capitalului românesc.

    El a adăugat că, potrivit unui studiu din 1991, 80% dintre români considerau că oamenii de afaceri de atunci au făcut avere prin furt, prin nepotism sau corupție. Refăcând anul acesta sondajul, Dîncu a spus că 90% dintre români au răspuns în același fel.

    „Asta este una dintre marile noastre probleme structurale, de mentalitate, și pentru asta toți cei care am condus vreodată România suntem vinovați, pentru că nu am reușit, per total, să facem ceva pentru a încuraja capitalul românesc”, a menționat Vasile Dîncu.

    Vicepremierul a susținut că datele din anul 2012 arată că, din primele 130 de companii românești ca și cifre de afaceri, 95 sunt cu capital străin, 25 aparțin statului și doar 10 au acționari majoritari sau integral capitaliști români.

    „Capitalismul a învins definitiv în România, a trecut perioada de tranziție, e o chestiune normală, dar concluzia este — capitalismul românesc a pierdut bătălia în această treabă. Generația X, cea formată din cei între 35 — 55 de ani, a pierdut competiția, ea nu a reușit să ia poziții de putere, ăsta este un lucru important, a venit după schimburi destul de haotice și nu a avut susținere antreprenorială. Capitaliștii români nu au o reprezentare în zona puterii, ei nu au, de exemplu, un partid politic, a face partide politice nu este ilicit în democrație, nu este neetic ca ei să fie în politică. Generația Z, cea care a trecut de noi, a stat la putere mai mult decât trebuia”, a mai afirmat Dîncu.

    În opinia acestuia, marea problemă sociologică a românilor este lipsa de solidaritate și încredere în societate, adică lipsa unui capital social. ”Va trebui să începem să creștem acest capital pentru a putea proteja capitalul autohton”, a concluzionat vicepremierul.

    - Advertisement -
    - Advertisement -

    Latest News

    Alegerile locale ar putea avea loc pe 27 septembrie dar este agreată și data de 4 octombrie.

    Guvernul consideră că o perioadă "potrivită" pentru organizarea alegerilor locale este sfârşitul lunii septembrie,...

    Peste 260 de jandarmi vor fi la datorie în minivacanța de Rusalii

                La acest sfârșit de săptămână credincioșii sărbătoresc Rusaliile. Având în vedere faptul că luni, 08 iunie, este a doua zi de Rusalii și...

    Gabriel Lazany: „Relaxarea este prea relaxată”! Semnal de alarmă tras de managerul SJU vis-a-vis de creșterea numărului de pacienți cu Covid-19 internați în spital

    După intrarea în vigoare a stării de alertă, în care s-au aplicat măsuri de relaxare pentru polulație, la nivelul Spitalului Județean de...

    Doar 4 cazuri noi de persoane infectate în județul Bistrița-Năsăud, 92 fiind numărul total al cazurilor active. La nivel național, numărul celor pozitivi trece...

    Numărul persoanelor infectate cu Sars-Cov 2 din județul Bistrița-Năsăud a scăzut de la 13 ieri la 4 persoane raportate astăzi ca pozitive,...
    - Advertisement -

    More Articles Like This

    - Advertisement -