Deputatul Bogdan Ivan: Robert Sighiartău este modelul ideal de fariseu modern

Must Read

Un spaniol s-a vaccinat la Bistrița. Rafael Munoz Giner, impresionat de de campania de vaccinare drive-through

Aflat în această perioadă într-o vizită în Bistrița, Rafael Munoz Giner, cetățean spaniol de 37 de ani, a aflat de...

Cu Kim Rasmussen în tribunele de la ”Horia Damian”, Gloria 2018 pierde partida cu Vâlcea și e tot mai departe de cupele europene

Gloria a pierdut și al doilea meci din cele două etape care s-au disputat la Cluj.  După înfrângerea la...

Până la 13.00: 255 de bistrițeni s-au vaccinat direct în mașină. Numărul de doze va fi suplimentat

255 persoane au primit o doză de vaccin Pfizer, direct în mașină, în parcarea de la B1 Retail Park...

Deputatul Bogdan Ivan l-a acuzat pe secretarul general al PNL, deputatul Robert Sighiartău, că este ipocrit, fiind un model ideal de fariseu modern:

”Mă întreb, cât de cinic e ca în campania electorală să vii să promiţi marea cu sarea, iar atunci când ajungi la guvernare brusc să uiţi tot ceea ce ai spus până atunci şi să îţi schimbi agenda total. Îmi amintesc, de acum doi ani, de domnul Sighiartău, care venea la tribuna Parlamentului şi certa parlamentarii Puterii, atunci de la PSD, pentru că au bani de orice dar mai puţin pentru alocaţii. PSD a adoptat acel amendament, l-a votat, a ajuns să facă o lege care să crească alocaţiile, iar acum când noi am ajuns să cerem aplicarea legii, de patru ori amânată de PNL şi USR, cei de la Putere s-au opus vehement. Din punctul meu de vedere, sub această formă, domnul Robert Sighiartău este modelul ideal de fariseu modern, pentru că nu poţi să vii pe de o parte da, faceţi rost de bani, voi sunteţi la Putere, iar peste doi ani tu să vii să stai pitic în bancă şi să nu spui nimic, pentru a te lupta pentru acea idee de acum doi ani. Repet, cred că domnul Robert Sighiartău este profilul primului fariseu al Partidului Naţional Liberal. Nu l-am văzut nici pe domnia sa, nici pe domnul Florean să vină la tribună să susţină măcar un amendament propus împreună cu comunităţile din Bistriţa-Năsăud, pentru copii, pentru tineri”, a punctat deputatul Bogdan Ivan.

 

 

 

- Advertisement -
- Advertisement -

Latest News

Un spaniol s-a vaccinat la Bistrița. Rafael Munoz Giner, impresionat de de campania de vaccinare drive-through

Aflat în această perioadă într-o vizită în Bistrița, Rafael Munoz Giner, cetățean spaniol de 37 de ani, a aflat de...

Cu Kim Rasmussen în tribunele de la ”Horia Damian”, Gloria 2018 pierde partida cu Vâlcea și e tot mai departe de cupele europene

Gloria a pierdut și al doilea meci din cele două etape care s-au disputat la Cluj.  După înfrângerea la 5 goluri în fața echipei...

Până la 13.00: 255 de bistrițeni s-au vaccinat direct în mașină. Numărul de doze va fi suplimentat

255 persoane au primit o doză de vaccin Pfizer, direct în mașină, în parcarea de la B1 Retail Park Bistrița până la ora 13.00....

Doar 5 din 54 de candidați înscriși pentru conducerile CJAS au luat notă peste 7 și au promovat concursul- Unul dintre ei e Wilhelm...

Doar 5 dintre cei 33 de candidați pentru conducerile caselor județene de asigurări de sănătate au obținut note peste 7 și au promovat proba...

Wilhelm Szekely câștigă concursul la proba scrisă pentru postul de președinte-director general al CJAS Bistrița-Năsăud

Wilhelm Szekely, care a mai fost director al CJAS BN, după un concurs câștigat în 2010, a cîștigat și concursul organizat în aceste zile ...
- Advertisement -

More Articles Like This

- Advertisement -