Deneș spune că liberalii sunt ipocriți și fățarnici

Must Read

Mai mulți cetățeni din comuna Șanț nu au lemne de foc. Primarul Forogău nu răspunde la telefon. Nu face ca el!

Mai mulți cetățeni din comuna Șanț nu au lemne de foc. O parte dintre cei care au depus cereri...

Funcția de manager al Centrului Cultural Municipal ”George Coșbuc” a fost scoasă la concurs.

Consilierii locali bistrițeni sunt chemați joi, 28 ianuarie, de la ora 16.00, la ședința ordinară de consiliu municipal, pe...

Punctul de recoltare pentru testarea Covid 19 din SJU ”Bistrița” se închide

Decizia a fost luată consecință a numărului mic de solicitări pentru testarea Covid-19 pe RT-PCR, astfel că,  începând de...

Fost membru al PNL, acum senator PSD, Ioan Deneș s-a lansat într-un atac fără precedent la adresa foștilor săi colegi de partid, în vizor intrând cei doi senatori Dorin Dobra, respectiv Cristian Florian, dar și deputatul Ioan Oltean. El susține că liberalii s-au dovedit a fi ipocriți și fățarnici  atât în cazul lui Varujan Vosganian, dar și în cel al Elenei Udrea. Deneș le-a cerut celor trei liberali să spună cum au votat

 

Vreau să fac o provocare, pentru că aici, în judeţul nostru avem reprezentanţi în Parlamentul României din partea PNL care au trebuit să dea voturi atât în dreptul d-nei Elena Udrea, de ridicare a imunităţii, cât şi în dreptul domnului Varujan Vosganian, de începere a urmăririi penale. Le solicit colegilor mei – în ceea ce o priveşte pe Elena Udrea pe Ioan Oltean, iar referitor la Varujan Vosganian, pe Dorin Dobra şi Cristian Florian – să declare, pentru că, la urma urmei, ştiu şi înţeleg că votul este secret, dar suntem responsabili de votul nostru în faţa propriei conştiinţe, în faţa lui Dumnezeu şi a electoratului, drept urmare, pentru că noi trebuie să dăm socoteală în faţa electoratului de votul pe care îl dăm în plenul Parlamentului, le solicit acestor trei colegi să declare public care a fost votul lor în speţa discutată. Dacă nu declară, înseamnă că sunt ipocriţi şi făţarnici, şi, de fapt, acele sloganuri pe care ni le tot etalau sunt simple sloganuri şi nu au înţeles nimic din schimbarea clasei politice”, a spus senatorul Deneş.

 

„N-aş fi dezbătut astfel de subiecte dacă nu aş fi fi citit cât de ipocriţi şi făţarnici pot fi unii oameni politici, şi aici mă refer la reprezentanţi ai Partidului Naţional Liberal, în noua formulă, care încercau să sugereze faptul că la votul împotriva începerii urmăririi penale a domnului Varujan Vosganian s-ar fi făcut cu o regie, un scenariu al PSD. La începerea urmăririi penale a domnului Ariton şi a d-lui Vosganian, hotărârea grupului parlamentar al PSD a fost „pentru”, şi la unul, şi la celălat. Nu contest faptul că s-ar putea ca unii dintre colegii noştri să fi votat împotrivă. Vreau să vă spun că inclusiv la mine personal, dar şi la mulţi colegi PSD,  au venit o parte din colegii liberali să facă lobby ca să fim împotriva începerii urmăririi penale, cel puţin în dreptul lui Varujan Vosganian”, a concluzionat Ioan Deneș.

 

- Advertisement -
- Advertisement -

Latest News

Mai mulți cetățeni din comuna Șanț nu au lemne de foc. Primarul Forogău nu răspunde la telefon. Nu face ca el!

Mai mulți cetățeni din comuna Șanț nu au lemne de foc. O parte dintre cei care au depus cereri...

Funcția de manager al Centrului Cultural Municipal ”George Coșbuc” a fost scoasă la concurs.

Consilierii locali bistrițeni sunt chemați joi, 28 ianuarie, de la ora 16.00, la ședința ordinară de consiliu municipal, pe ordinea de zi fiind trecute...

Punctul de recoltare pentru testarea Covid 19 din SJU ”Bistrița” se închide

Decizia a fost luată consecință a numărului mic de solicitări pentru testarea Covid-19 pe RT-PCR, astfel că,  începând de luni 25.01.2021, punctul de recoltare...

Vasile Silași sare în apărarea lui Mihai Mureșan: ” Au fost greșeli de management și comunicare, însă autoritatea lui Mureșan a fost subminată de...

Primarul comunei Chiochiș, Vasile Silași a vorbit astăzi în cadrul unui interviu despre proiectele care le va implementa în 2021-2024, dar și despre ultimele...

Vârstnicii și persoanele vulnerabile au prioritate la vaccinare

A fost aprobată hotărârea de modificare a Strategiei naționale de vaccinare împotriva COVID-19. Reprezentanții Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19...
- Advertisement -

More Articles Like This

- Advertisement -