Politic 1

DANIEL SUCIU: Ca ministru,m-am ținut de cuvânt pentru județul nostru!

Must Read

Superpolițistul de la Parva- Agentul pricipal Florin Urs a dăruit 16 tablete unor copii din familii nevoiașe

Prin prisma meseriei, agentul principal Florin Urs, șeful postului de poliție Parva, a întâlnit oameni în situații dificile. De...

Municipiul Bistrița iese din carantină!

Începând cu data de 3 decembrie, ora 5:00, restricțiile prevăzute de măsura carantinării municipiului Bistrița se ridică, fapt datorat...

Barometrul Europa FM: PNL, în scădere accentuată până la 28,5% . PSD, 23,6, USR-Plus, 18 procente

Cu doar câteva zile înainte de alegerile parlamentare, sondajul realizat de IMAS la comanda Europa FM în noiembrie arată...
Am avut la dispoziție puține luni să transformăm ideea unei săli polivalente moderne în realitate. Dar cu ambiție și perseverență acum la Bistrița se construiește una dintre cele mai frumoase săli din țară, cu o capacitate de 2600 de locuri. Care vor deveni peste 5000 când vor fi organizate concerte, pentru că a fost gândit ca un centru multifuncțional.
Ca ministru,m-am ținut de cuvânt pentru județul nostru!
Comandat de: PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – PSD Org. Jud. Bistriţa-Năsăud | Realizat de Media Prompt Com-  Codul de identificare a Mandatarului Financiar: 11200020
- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -

Latest News

Superpolițistul de la Parva- Agentul pricipal Florin Urs a dăruit 16 tablete unor copii din familii nevoiașe

Prin prisma meseriei, agentul principal Florin Urs, șeful postului de poliție Parva, a întâlnit oameni în situații dificile. De...

Municipiul Bistrița iese din carantină!

Începând cu data de 3 decembrie, ora 5:00, restricțiile prevăzute de măsura carantinării municipiului Bistrița se ridică, fapt datorat scăderii constante a numărului de...

Barometrul Europa FM: PNL, în scădere accentuată până la 28,5% . PSD, 23,6, USR-Plus, 18 procente

Cu doar câteva zile înainte de alegerile parlamentare, sondajul realizat de IMAS la comanda Europa FM în noiembrie arată cu cine ar vota românii...

45 de cazuri noi din 103 teste efectuate în ultimele 24 de ore în Bistrița-Năsăud. Vezi situația epidemiologică a zilei

Cu cât ne aporpiem de ziua alegerilor, atât incidența cazurilor cât și numărul de cazuri noi de infecție cu SARS-COV-2 scade. Astfel, la nivelul...

Colectarea deșeurilor din judeţul Bistriţa-Nasaud devine mai simplă: printr-o aplicație pe telefonul mobil

În eforturile sale de a transforma județul Bistriţa-Nasaud într-o regiune eco-friendly și  de a asigura un mediu înconjurător mai sănătos, Supercom SA, în parteneriat...
- Advertisement -

More Articles Like This

- Advertisement -