Rebrișoreanul Cristian Pomohaci, acest Al Capone de Moșuni, a fost condamnat de o instanță din Mureș la un an de închisoare cu suspendare, sentința fiind una definitivă.
Este vorba de un dosar de evaziune fiscală în care Pomohaci inițial a recunoscut slalomul său fiscal, ca ulterior să retracteze cele declarate. În final, magistrații Curții de Apel Mureș au lovit cu ciocanul și au decis: un an de închisoare cu suspendare, având în sarcină câteva obligații.
„Pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte doar următoarea obligaţie: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate cu instituţiile din comunitate.
În baza art. 93 alin. 3 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată pe o perioadă de 90 de zile în cadrul sau în beneficiul Primăriei Rebrişoara, judeţul Bistriţa-Năsăud, sau în cadrul Primăriei Miercurea Nirajului, judeţul Mureş. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale atacate”.
Fostul preot a fost acuzat de evaziune fiscală după ce, din cele 40 de imobile pe care le deține (25 de apartamente, 9 terenuri cu construcții, 5 terenuri și un garaj), a dat spre închiriere 11 apartamente fără să plătească taxe și impozite, dosar instrumentat ca urmare a ANCHETELOR EXCLUSIVE iniţiate de Ziar de Cluj.