Concedieri în Consiliul Județean. Noua organigramă va fi votată în ședința ordinară de Consiliu Județean din această lună.

Numărul angajaților din cadrul instituției va fi mai mic, în perioada următoare iar noua organigramă va fi votată în ședința ordinară de Consiliu Județean din această lună. Informația a fost confirmată chiar de președintele CJ BN, Radu Moldovan.

“Propunerea de bază a plecat de la grupul consilierilor județeni liberali, care s-a dus spre zona de cultură. Dar eu am obligația să îi tratez corect și egal pe toți. Nu poți să spui că e criză numai într-o zonă și în altă zonă nu. Dacă vă uitați la bugetul pe anul 2021, vedeți că este vorba de o diminuare serioasă. La funcționari publici, nu se pot reduce salariile. Nu știu dacă vor fi reacții (n.r. – din partea angajaților), dar una este să fii ipocrit, să spui că trebuie reduse cheltuielile și să nu faci nimic, cum fac două partide, PNL și USR. Adică eu au țipat peste tot că e nevoie de reduceri și au făcut o funcție de subprefect în plus, o funcție de secretar general, nu știu câte agenții, nu știu câți miniștri, secretari de stat. Dar, de când nu mai e Dragnea, nici presa nu mai e interesată că s-au angajat 25.000 de fruncționari în plus. Uitați-vă câte funcții suplimentare s-au făcut, acum fiind mai multe partide la guvernare”, a declarat președintele Consiliului Județean, Emil Radu Moldovan, în cadrul emisiunii INFO POLITIC.

Radu Moldovan spune că decizia nu îi aparține și a fost votată în CJ, la propunerea liberalilor. “Președintele Consiliului Județean nu are niciun fel de rol în această poveste. Este o decizie de oportunitate, pe care a adoptat-o în unanimitate plenul Consiliului Județean. Rețineți: în unanimitate! Așa se începe… după buget, se constituie comisie la Consiliul Județean, pentru că e vorba de funcționari publici, legea prevede ce trebuie să faci. S-a constituit o comisie formată din specialiști, care au făcut o analiză și vor merge în ședința din 30 iunie cu o nouă organigramă și un nou stat de funcții. Dar vorbim de funcții, nu de persoane. Pe urmă, începe evaluarea, conform legii, cu comisii independente, care vor face evaluarea personalului respectiv și vor vedea cine rămâne și cine pleacă”, a declarat Radu Moldovan.

Șeful CJ spune a comentat și faptul că Primăria Bistrița nu a luat o decizie privind restructurarea de personal. “La Primăria Bistrița văd că cresc salariile. Îmi place de liberali, la Consiliul Județean fac restructurări și reforme și eu îi aplaud, pentru că domnul Cîțu ne-a rugat foarte frumos să fim solidari cu ei și noi suntem solidari la Consiliul Județean. Și domnul Simionca (n.r. – Ionuț Simionca, președinte PMP) a cerut eficientizare. Nu știu dacă aveam majoritate, dacă mă opuneam restructurărilor și reformei, s-ar putea să nu mai fi avut. Dar inclusiv eu am achiesat la propunerea lor, pentru că a fost unanimitate, fără să facem înțelegeri. Dar paradoxul e că aici se fac reduceri și la Primărie nu. Dar s-ar putea ca grupul de consilieri liberali de la județ să aibă altă viziune despre grupul de consilieri liberali de la municipiu”, a conchis Radu Moldovan.