COMPLOT ANTI IOHANNIS ORCHESTRAT DE SRI???

Must Read

Marcel Boloș, șeful ADR Nord-Vest, întâlnire de lucru la PRIMĂRIA NĂSĂUD

La Primăria Năsăud a avut loc o ședință de lucru foarte importantă pentru viitorul orașului. Alături de echipa de...

Robert Sighiartau despre declarațiile lui Voiculescu privind decesele de Covid 19: Nu cred așa ceva, ar fi extrem de grav

Secretarul general al PNL, deputatul Robert Sighiartău, a declarat vineri, la Bistriţa, că îi displace situaţia în care s-a...

PREFECTUL STELIAN DOLHA- “Îi mulțumesc domnului ministru Attila-Zoltán Cseke pentru timpul pe care l-a alocat județului nostru

Ministrul Attila-Zoltán Cseke a efectuat azi, 16 aprilie, o vizită de lucru în județul Bistrița-Năsăud. În agenda sa de...

Scenariul unui complot anti-Iohannis lansat în ultimele două săptămâni de mai mulţi analişti are, începând de ieri, o nouă piesă adăugată la dosar.

Sorin Ovidiu Vîntu susţine, în ultima sa postare, că generalul Florian Coldea, şeful operativ al Serviciului Român de Informaţii, a declansat o investigaţie legată de finanţarea campaniei electorale a lui Klaus Iohannis. Cine este Sorin Ovidiu Vîntu şi ce posibilităţi reale are acesta de a accesa informaţii strict secrete din interiorul SRI?
Dacă „ordinul pe unitate” a fost, într-adevăr, dat de generalul Florian Coldea şi acest ordin vizează pe preşedintele Klaus Iohannis, el nu ar trebui să rămână chiar atât de secret cum ar vrea prim-adjunctul instituţiei.

Din simplul motiv că o investigaţie în acest sens ar trebui să fie acoperită de un număr destul de mare de operativi. Cel puţin câte unul din fiecare judeţ. Pentru că, este logic, nu-i aşa? Finanţarea campaniei nu s-a făcut doar în capitală. Chiar şi dacă Florian Coldea vizează doar sumele mai mari de bani, oferite de multinaţionale, tot ar fi obligat să descopere pe ce canale au intrat aceşti bani în trezoreria partidului sau, dacă nu au intrat şi ar fi circulat ca bani negrii, tot este rezonabil să ne gândim că documentarea trebuie făcută de un număr mai mare de ofiţeri. Teoretic, aşadar, ar fi posibil ca “ordinul pe unitate” să fi transpirat. Până la Sorin Ovidiu Vîntu.
Domnul Sorin Ovidiu Vîntu a fost acuzat de nenumărate ori că întreţine relaţii extrem de apropiate, chiar periculos de apropiate, cu personaje de la vârful serviciilor secrete.

Din conducerea SRI şi nu numai.

În ceea ce priveşte Serviciul Român de Informaţii, a devenit de notorietate informaţia, de altfel corectă şi recunoscută, conform căreia Sorin Ovidiu Vîntu a fost prieten, încă din copilărie, cu Radu Timofte, cel care a condus Serviciul Român de Informaţii sub ultimul mandat prezidenţial al lui Ion Iliescu. Dacă această prietenie a mers sau nu mai departe decât o strictă relaţie personală, dacă această prietenie s-a extins sau nu şi asupra unei arii mai largi a conducerii operative din SRI, rămâne încă un mister. Dar cunoscându-l bine pe Sorin Ovidiu Vîntu, eu unul pot presupune că acesta a avut relaţii în interiorul SRI care exced simplului raport de prietenie personală cu Radu Timofte. Şi dacă aşa stau lucrurile, raţionamentul poate merge mai departe. Nu ar fi oare posibil ca, în aceste condiţii, Sorin Ovidiu Vîntu să mai acceseze şi în prezent unele dintre cunoştinţele sale din SRI?

În altă ordine de idei, pornind de la afirmaţia anterioară, cum că Sorin Ovidiu Vîntu avea relaţii privilegiate şi cu operativi din alte servicii secrete, am putea, cu uşurinţă, să ne întrebăm dacă nu cumva el a aflat despre “ordinul pe unitate” din altă parte decât din interiorul SRI. Se ştie că există o rivalitate tradiţională între SRI şi SIE. În ultima vreme, s-a turnat gazul pe foc, pe măsură ce SRI a primit bugete din ce în ce mai mari şi fel de fel de alte facilităţi, în timp ce serviciul de spionaj al ţării a fost aruncat, cumva, la periferie.

Bugetul SRI este de şase ori mai mare decât bugetul SIE. O situaţie pe dos, în raport cu parteneri noştri euro-atlantici. În Franţa şi în Germania, două state pe care mă bucur să le dau drept exemplu, spionajul extern este dublu finanţat în raport cu spionajul intern. Ori, pe fondul acestei rivalităţi, care dă în clocot, nu poate fi exclusă posibilitatea ca informaţia vizând investigarea lui Klaus Iohannis să fi fost accesată prin canalul SIE.

Dar de ce ar dori generalul Florian Coldea să obţină informaţii atât de sensibile referitoare la campania electorală a lui Klaus Iohannis? Răspunsul ne este aproape oferit pe tavă. Mai devreme sau mai târziu, întotdeauna, odată cu o nouă administraţie prezidenţială se schimbă, mai întâi, directorul civil şi, apoi, garnitura operativă. După un an de la preluarea mandatului prezidenţial de către Klaus Iohannis este de aşteptat ca şi Coldea să fie pus în situaţia de a da în primire. Aşadar, el îşi va negocia exit-ul. Dacă nu cumva o face deja. Informaţii eventual compromiţătoare la adresa lui Klaus Iohannis ar putea cântări greu în această negociere.

Ne putem uşor imagina ce s-ar putea întâmpla după ce conducerea operativă SRI părăseşte puntea. Va urma o perioada în care cei care vor prelua ştafeta vor descoperi, cu stupoare, situaţii în care Serviciul Român de Informaţii a fost silit, de generalul Coldea, să-şi depăşească atribuţiile şi să intervină brutal în viaţă politică. Sau să cultive relaţii nu tocmai corecte cu grupuri ilegitime de interese, din zona economică. Asemenea dezvăluiri ar putea conduce, cândva, şi la investigaţii de natură penală. Dacă aşa stau lucrurile, atunci Florian Coldea, în mod instinctiv, încearcă să se apere, accesând informaţii care îi pot fi de folos.

Eu mă întreb, însă, în ce situaţie halucinantă s-ar putea afla, din această perspectivă, domnul Eduard Hellvig, directorul civil al SRI? Dacă “ordinul pe unitate” este real, atunci el nu-l vizează doar pe preşedintele Klaus Iohannis. Ci chiar şi pe noul director SRI. Un om care s-a aflat, alături de Vasile Blaga, în epicentrul campaniei prezidenţiale. Să fie oare chiar atât de curajos Florian Coldea? Să fie chiar atât de nesăbuit? Să se simtă el oare chiar atât de încolţit, încât să joace o asemenea carte? Întrebările acestea merită toţi banii. (Sorin Roșca Stănescu)

- Advertisement -
- Advertisement -

Latest News

Marcel Boloș, șeful ADR Nord-Vest, întâlnire de lucru la PRIMĂRIA NĂSĂUD

La Primăria Năsăud a avut loc o ședință de lucru foarte importantă pentru viitorul orașului. Alături de echipa de...

Robert Sighiartau despre declarațiile lui Voiculescu privind decesele de Covid 19: Nu cred așa ceva, ar fi extrem de grav

Secretarul general al PNL, deputatul Robert Sighiartău, a declarat vineri, la Bistriţa, că îi displace situaţia în care s-a ajuns după demiterea ministrului Sănătăţii,...

PREFECTUL STELIAN DOLHA- “Îi mulțumesc domnului ministru Attila-Zoltán Cseke pentru timpul pe care l-a alocat județului nostru

Ministrul Attila-Zoltán Cseke a efectuat azi, 16 aprilie, o vizită de lucru în județul Bistrița-Năsăud. În agenda sa de lucru, acesta a avut prevăzută...

Cseke Attila: Mai sunt 14 miliarde lei pe proiecte prin PNDL

Cseke Attila, Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, a confirmat astăzi la Bistrița că în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală, etapa I şi...

„UDMR nu crede că trebuie schimbat premierul”, a spus astăzi vicepreședintele UDMR Cseke Attila prezent la Bistrița

Cseke Attila, ministru al Dezvoltării și vicepreședinte al UDMR, prezent într-o vizită la Bistrița a vorbit  într-o conferință de presă unei întrebări legate de...
- Advertisement -

More Articles Like This

- Advertisement -