Acasă ANALIZE-COMENTARII CIPRIAN MOLDOVAN: Până la urmă am înțeles că am participat la un...

CIPRIAN MOLDOVAN: Până la urmă am înțeles că am participat la un concurs de dosare, nicidecum de proiecte

0
Legat de înființarea unui teatru la Bistrița, am să vă istorisesc o întâmplare.
În anul 2019, când am fondat Festivalul de Film NOFF, cu sprijinul lui Radu Moldovan, am zis că trebuie să aduc un nume greu să fie președinte. Și l-am sunat pe Maestrul Adrian Titieni să-i propun să accepte această poziție. Omul a fost încântat de propunere și a acceptat imediat, fără rezerve. Ba, mai mult, m-a pus în legătură cu actori și regizori, cu alți organizatori de festivaluri, cu case de producție. Ce mai, am intrat in lumea selectă a oamenilor din cinematografie, recomandat de o somitate. Toate ușile mi s-au deschis. Așa am reușit să aducem la Bistrița, în avanpremieră națională, filmul REGINA MARIA. În fine, nu despre asta vroiam să vă spun.
Din vorbă în vorbă dăm și peste subiectul cu teatru la Bistrița. Și îmi explică ce ar însemna un teatru de proiecte, într-o primă fază, urmat, într-un termen rezonabil, de un teatru de sine stătător. A doua zi l-am sunat pe Radu Moldovan, președintele Consiliului Județean și i-am cerut să se întâlnească cu Titieni. A acceptat ! Ne-am văzut, iar după un schimb de amabilități, i-a fost prezentat proiectul. Adrian Titieni era pregătit cu date, costuri , tot, tot. Radu, drăguț, a lăsat să se înțeleagă că va sprijini acest demers, dar într-un parteneriat cu Primăria. Bine si-asa ! Numai că, trebuie să avem răbdare până peste un an că nu se înțelege de nici o culoare cu Crețu și Cosma și nici n-are rost să discute cu ei. Era sigur că, după alegerile din 2020, primar va fi omul lui, un pesedist. Director la Casa de Cultură, așișderea. Mi-aduc aminte că ne-a spus, cu o nedisimulată mândrie că Centrul Cultural Județean are un buget anual de două milioane de euro. Uau !!!
Bun, a trecut timpul, socoteala de-acasă nu s-a potrivit cu cea din târg, la primărie a ajuns un liberal, țara-n pandemie, proiectul în stand-by.
Când cu concursul ăsta de pomină, îl sun pe Maestru și îi spun : avem șansa să punem din nou pe tapet proiectul cu teatrul. I-am zis că o să-l includ in proiectul meu de management, ceea ce am și făcut. Nu vă mai spun că mi-a zis că l-a mai sunat un candidat să se intereseze de proiect. Bine, domnul respectiv a avut, până atunci, posibilitatea să-l implementeze, sau măcar să-si dea interesul pentru că pe mâna lui era bugetul cu care se lăuda Radu. Dar n-a făcut-o !
Acum, proiectul unui teatru e parte a proiectului meu de management, pe care n-o să-l citească nimeni pentru că n-am origini sănătoase și am dosarul prost.
V-am spus toate astea să vedeți că există preocupare pentru înființarea unui teatru la Bistrița.
Îmi doresc din tot sufletul ca acest proiect să nu fie îngropat în sertarele prăfuite ale primăriei. Și mă voi lupta pentru asta !

Exit mobile version