sâmbătă, octombrie 24, 2020
2.8 C
Bistrița
More

    Cine ești tu, Cristian Niculae? Interviu cu OMUL din spatele candidatului

    Must Read

    VIDEO: Incendiu puternic la un adăpost pentru animale din Feldru

    Garda de Intervenție Năsăud și SVSU Feldru intervin  la un incendiu izbucnit la o anexă (adăpost animale și depozit...

    SUPERCOM demarează două campanii de colectare gratuită: una pentru deșeuri voluminoase și alta pentru deșeuri biodegradabile, predominant vegetale.

    În perioada 26.10.2020-31.10.2020 se va desfășura Campania de colectare gratuita a deseurilor voluminoase (mobilier, covoare, saltele, obiecte mari de...

    USR-Plus Bistrița-Năsăud a rămas fără  lista pentru Senat. BEJ a respins documentul pe motiv de discriminare de sexe

    USR-Plus a depus listele pentru alegerile parlamentare din data de 6 decembrie joi seara, ele fiind afișate astăzi la...

    Suntem bombardați în această perioadă electorală de o mulțime de nume, personaje și personalități, mai noi sau mai vechi, care au calitatea de candidați în cadrul alegerilor locale. Le știm numele, eventual ocupația, le cunoaștem promisiunile, îi vedem zilnic peste tot, acolo unde interesul îi poartă, însă rare ori știm despre cine este vorba din punct de vedere uman.

    Stiridebistrița.ro vă prezintă în acest material OMUL din spatele candidatului, fiind vorba de unul dintre principalii competitori electorali, cine este el, cum i-a fost copilăria, ce amintiri are, sau care sunt tabieturile familiale ale acestuia.

    Cristian Niculae este candidatul în cauză și a răspuns pozitiv acestui mic proiect, fiind de acord să ne împărtășească câteva „slăbiciuni”, aminitiri și impresii ale OMULUI din spatele candidatului. Niculae este viceprimarul municipiului Bistrița, unul dintre politicienii de vârf ai Partidului Social Democrat, fiind chiar președintele organizației municipale.

    Contrar legendelor false care circulă prin târg, Cristian Niculae este născut în Bistrița-Năsăud, mai exact în localitatea Coșbuc, însă este bistrițean de când se știe:

    „Mama mea, când era însărcinată, și-a dorit foarte mult ca atunci când îi va veni sorocul să nu fie singură, tatăl meu fiind student pe vremea respectivă la Academia Militară, așa că a ales să stea cu bunicii mei la Coșbuc, să-i fie mai ușor. Chiar dacă locul nașterii mele este Coșbuc, cea mai mare partea a vieții mi-am petrecut-o la Bistrița, însă de Coșbuc mă leagă foarte multe amintiri, căci majoritatea vacanțelor le-am petrecut acolo”, și-a început povestea vieții Cristian Niculae.

     

    Copilărind pe Valea Sălăuței și pe dealurile din preajma satului, Cristian a prins drag de natură, ceea ce îi va marca existența mai târziu. Școala primară și gimnazială a făcut-o la Bistrița, fiind un „rebrenist” din primul contact cu băncile școlii și până la despărțirea de gimnaziu.

    „Îmi amintesc de ecusoanele ce trebuia să le purtăm pe mână, acele numere matricole scrise cu galben pe fond roșu. Ni se spunea „biscuiții”, nu știu dacă era sau nu peiorativ, dar eu am purtat acele ecusoane cu mândrie. Am avut învățători și profesori de excepție și îmi amintesc cu drag și foarte mare respect de dirigintele meu din clasele V-VIII, regretatul profesor de matematică Adrian „Cici” Cindrea, din păcate stins mult prea devreme, un om ce și-a pus amprenta pe personalitatea a foarte mulți elevi bistrițeni. A fost un profesor de profil real, dar foarte… umanist!”, ne-a spus Niculae, accentuând mândria de a fi unul dintre elevii acestei adevărate școli din municipiu.

    Ca orice copil, vacanțele și le împărțea între joacă, studiu, ajutor acordat bunicilor, dar nu au uitat să puncteze și acele momente ce rămân în amintirea veșnică a unui copil: taberele școlare!

    „Cred că fiecare generație de tineri are amintiri conforme cu stilul de viață și mai ales cu timpurile în care trăiesc. În tolba amintirilor mele există momente care și acum îmi dau emoții și le simt vibrațiile. Este vorba de taberele în care am fost. E copleșitor să vezi, de exemplu, 7.000 de copii în tabără la Năvodari, tot freamătul acela, inclusiv drumul cu trenul până la destinație era o adevărată aventură, însă o aventură cu un alt înțeles decât cel care-l percepem acum. Socializarea era una aproape perfectă, căci nu erau diferențe între noi, copiii, ne integram ușor, călătoream împreună, dormeam împreună, mâncam, dansam, cântam, ne jucam împreună. Au fost niște ani minunați”, își amintește adultul Cristian de copilul Cristian.

    Un alt sertar al amintirilor adultului Niculae are eticheta „sport”:

    „În perioada școlii generale am practicat sport de performanță, fiind legitimat în cadrul Clubului Gloria Bistrița la secția de lupte greco-romane. Țin minte sala de antrenamente, care era situată chiar sub tribuna 1, lângă sala de box. Am practicat acest sport până aproape de sfârșitul liceului, am mai participat la competiții, însă nu am mai reușit să particip intens și la pregătiri, în liceu fiind deja mutat la Năsăud”.

    Cristian Niculae consideră că una dintre cele mai frumoase perioade din viața unui om este cea petrecută în liceu, adolescența fiind o cărămidă importantă din construcția omului matur. Niculae, îndrăgostit de natură prin vacanțele petrecute la Coșbuc, la bunici, acestea fiind definitorii în acest sens, a ales să urmeze cursurile Liceului Silvic din Năsăud, această instituție fiind una dintre cele mai curtate școli din județ în acea perioadă.

    „Cred că nimeni nu uită anii de liceu! Atunci eu m-am reîndrăgostit de natură, practicile silvice pe care le făceam în acea perioadă m-au apropiat și mai mult de natură. Cred că a fost prima decizie de responsabilitate din viața mea, atunci când m-am hotărât să dau admitere la Liceul Silvic din Năsăud. Am ales asta deoarece acest liceu îți oferea, la finalizarea studiilor, o meserie, asta înainte de a merge la facultate”.

    Adolescentul Cristian Niculae, proaspăt absolvent al Liceului Silvic, promoția 1989, s-a angajat la Ocolul Silvic Bistrița, iar mai apoi la Ocolul Silvic Prundu-Bîrgăului unde a lucrat câțiva ani. Are și de acolo aminitiri profesionale, dar una i-a marcat memoria:

    „În perioada 1998-1999 am reîmpădurit peste 60 de hectare de pădure doborâtă de vânt în zona Stegea din Bistrița-Bîrgăului. S-au plantat atunci peste 300.000 de puieți, o acțiune întinsă pe parcursul a două primăveri. Mă întorc în zona respectivă cu plăcere și mă bucur de fiecare dată când văd acea pădure. Acum este o pădure de 20 de ani, cu 15-20 de metri înalțime”, povestește Niculae.

    Dorința de a evolua din punct de vedere profesional și dragostea sunt două elemente esențiale din viața omului Cristian Niculae, iar acestea s-au intersectat la Cluj-Napoca. Acolo, Niculae s-a înscris la Facultatea de Drept din cadrul Univerității „Dimitrie Cantemir”, facultate pe care a absolvit-o în 1997. Tot în această perioadă, mai exact în 1995, Cristian Niculae face primul pas către sectorul privat și își deschide prima firmă:

    „În 95 mi-am deschis prima firmă, firmă care există și acum, însă cu un alt proprietar, respectiv soția mea. Am început cu un magazin alimentar în Prundu-Bîrgăului, ceea ce a fost de-a dreptul provocator pentru un tânăr antreprenor în România acelor vremuri. Tot atunci am cunoscut-o pe Loredana, cea care din 1996 este soția mea, cu care am început să lucrăm împreună la tot ceea ce înseamnă viață. Pe Loredana o știam încă din liceu, însă mergând la Cluj-Napoca la facultate amândoi, acolo s-a înfiripat povestea noastră de dragoste, în 1995, iar după un an, mai exact în primăvara anului 1996, ne-am căsătorit”.

    Au urmat ani în care cei doi soți Niculae au lucrat fiecare în domeniul său, Cristian în silvicultură, iar Loredana în învățământ, însă împreună au început să-și consolideze viața și afacerile.

    „Îmi amintesc de primii ani de căsătorie, locuiam cu chirie în blocul Turn de la Gară, iar mai apoi undeva pe Decebal. În 1998, în chirie fiind, s-a născut fiica noastră, Ariana, iar ea a fost un imbold pentru noi, nașterea ei fiind și momentul când am trecut într-o altă etapă, una mult mai responsabilă. A urmat o perioadă în care ne-am concentrat mai mult pe business, am renunațat amândoi la meseriile de bază și ne-am consolidat afacerile, alocând astfel timp și pentru familie. Pe parcursul timpului am reușit să ne deschidem opt magazine de îmbrăcăminte în Bistrița, dar am reușit să distribuim marfă și în țară, la peste o sută de magazine de fashion. Între timp ne-am reorientat și acum avem o afacere de familie, o gelaterie-cofetărie, afacere în care trebuie să recunosc că soția mea, Loredana, are meritul său exclusiv”.

    După ce antreprenorul Cristian Niculae și-a găsit stabilitatea și echilibrul, atât în afaceri cât mai ales în familie, acesta a ales să se implice în viața publică. A părăsit firma și a dat un concurs pentru ocuparea unui post de comisar șef la Garda de Mediu, în anul 2014. După doi ani de zile, lui Niculae i s-a făcut propunerea de a intra în administrația locală, acesta fiind în 2016 ales pe listele de consilieri locali ai PSD, devenind viceprimar al muncipiului.

    Omul Cristian Niculae susține că viața lui s-a schimbat odată intrat sub reflectoarele funcției publice. Însă tot el consideră că umanitatea dintr-un candidat, oricare ar fi el, va rămâne, iar ceea ce a fost vreodată în sufletul acelui om nu se va pierde. Dacă a pornit de la dragostea pentru natură din copilărie și și-a ales o meserie, Cristian Niculae consideră că dragostea pentru oameni va fi cea care îi va ghida fiecare pas în drumul administrativ și politic.

    „Atunci când ești o persoană publică trebuie să fii atent la foarte multe aspecte. M-am învățat cu asta, nu este ușor, dar nici greu, căci umanitatea este cea care trebuie să primeze indiferent de funcția administrativă sau politică, indiferent de poziția socială, indiferent momentul zilei!”.

    - Advertisement -
    - Advertisement -

    Latest News

    VIDEO: Incendiu puternic la un adăpost pentru animale din Feldru

    Garda de Intervenție Năsăud și SVSU Feldru intervin  la un incendiu izbucnit la o anexă (adăpost animale și depozit...

    SUPERCOM demarează două campanii de colectare gratuită: una pentru deșeuri voluminoase și alta pentru deșeuri biodegradabile, predominant vegetale.

    În perioada 26.10.2020-31.10.2020 se va desfășura Campania de colectare gratuita a deseurilor voluminoase (mobilier, covoare, saltele, obiecte mari de folosinta indelungata) si Campania de...

    USR-Plus Bistrița-Năsăud a rămas fără  lista pentru Senat. BEJ a respins documentul pe motiv de discriminare de sexe

    USR-Plus a depus listele pentru alegerile parlamentare din data de 6 decembrie joi seara, ele fiind afișate astăzi la ora 11.00. Cu toate acestea,...

    Încă o zi cu peste 50 de cazuri de Covid-19 la care se mai adaugă și două decese! Vezi situația epidemiologică a zilei

    Situația epidemiologică la nivelul județului Bistrița-Năsăud, astăzi, 23.10.2020, este următoarea: • 2156 cazuri confirmate de CoVid-19; • 119 decese; • 1838 persoane externate (1178 externate vindecate și...

    Un nou scandal în IPJ BN: inspectorul șef, Mihai Lupșa, acuzat de un subaltern de „primire de foloase necuvenite” din partea unui inculpat dintr-un...

    Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud este lovit din nou de un scandal, de această dată ținta fiind chiar inspectorul șef, Mihai Ovidiu Lupșa, acesta...
    - Advertisement -

    More Articles Like This

    - Advertisement -