Ce va propune PNL, la ce se mai gândesc cei din PSD? Încotro, UDMR, MIşcarea Populară sau ALDE. Câţi independenţi ar putea intra în jocul electoral???
Sunt întrebări la care vom răspunde pe măsură ce liderii politici își vor putea lămuri lor însăși cine vor fi persoanele care vor fi agreate de electorat în acest an cu dublă încărcătură electorală, un 2016, care ar putea să vină cu o primă schimbare de paradigmă, o schimbare cerută de societatea civilă și agreată la vârfurile Puterii de la Cotroceni.
La nivelul județului Bistrița-Năsăud, alegerile locale pun față în față cele două mari blocuri politice: PSD vs PNL, la care mai adăugăm pe cei din ALDE, Mișcarea Populară, UDMR sau chiar Blocul Unității Naționale. Sigur, în cursa electorală se vor înscrie și cîțiva independenți, dar acest lucru este valabil doar pentru primăria Bistrița.
PNL: Candidat la președinția CJ și încă un sondaj
PNL BN trebuie să fie gata cel puțin cu numele candidaților pentru cele 62 de UAT-uri până la jumătatea lui februarie. Cert, descălecarea lui Ilie Bolojan la Bistrița a rezolvat câte ceva la nivel de leadership,liberalii bistrițeni trebuind să se gândească bine până pe 15 februarie cu cine vor vrea să înscrie în poarta PSD-ului și a lui Ovidiu Crețu.
Concret, Bolojan le-a cerut liderilor PNL să scoată la interval personalitatea ce se va bate cu Radu Moldovan pentru șefia CJ, acesta urmând să fie desemnată dintre Stelian Dolha, Eugen Curteanu sau Florin Urâte.
La primăria Bistrița, PNL va mai comanda un sondaj, cercetarea sociologică în care va fi măsurat și un om de afaceri, pentru a vedea dacă respectivul are așa o alonjă electorală încît să scoată la consiliul municipal un număr suficient de voturi pentru o majoritate liberală. Cine este respectivul om de afaceri, o să vă spun curând!
PSD: Punct și de la capăt
La PSD, lucrurile sunt cât se poate de clare: Ovidiu Crețu, candidează pentru un nou mandat, Radu Moldovan, idem, în timp ce social-democrații se pot lăuda cu desemnarea candidaților pentru cele 62 de UAT-uri în timp util. Cert, listele PSD pentru alegerile locale sunt aproape gata, urmând doar ca președintele Radu Moldovan să o scrie pe cea de la CJ, în vreme ce candidatură lui Crețu trebuie validată de București, dar decizia este una formală. Probabil, vor exista discuții pe un ton ceva mai ridicat în cazul listei pentru consiliul municipal, acolo unde, Ovidiu Crețu își dorește păstrarea a foarte mulți dintre actualii consilieri municipali social-democrați. Vom vedea, ce își dorește și Doina Pană?
ALDE : Obiective mari, candidați pe măsură
Alianța Liberalilor și Democraților din BN are obiective mari pentru iunie 2016: trei consilieri județeni, cam tot atâția municipali plus un viceprimar și vicepreședinte, 15 primari și peste 150 de consilieri orășenești și comunali. De asemenea, ALDE mai vizează primăria Năsăud prin Dorel Oltean, și, nu vrea să fie doar simplu spectator al bătăliei pentru fotoliul de primar al Bistriței, așa că va intra în această luptă cu un om de afaceri tînăr și care a fost deja măsurat sociologic, fiind vorba de un al treilea sondaj de opinie. Cercetarea a vizat o anchetă internă care să vină să stabiliească candidatul ALDE, dar și distanța pe care o are acesta față de principalul contra-candidat, Ovidiu Crețu. Deocamdată, pot doar să spun că Ovidiu Crețu stă bine, în timp ce candidatul ALDE poate avea parte de un start bun al viitoarei precampanii electorale.
Mișcarea Populară
Cu Traian Băsescu în spate, cu voturi care vor veni din dreapta eșicherului politic, popularii ar putea face o figură ”frumoasă” . Probabil, președintele PMP BN, va candida la primăria Bistrița, Ionuț Simionca având pregătite candidaturi în mai toate comunele din BN, dar și în cele trei orașe. O surpriză va fi candidatul cu care PMP va ataca primăria Livezile.
UDMR vrea 5%
UDMR pare să nu vină cu schimbări de obiective: primar la Braniștea, viceprimari la Beclean, Matei, Chiochiș și voturi suficiente pentru păstrarea locului în consiliul municipal.
La capitolul independenți încă zarurile nu au fost aruncate, lucru perfect valabil ca și în cazul unor candidaturi, permutările urmând să se producă abia după ce PNL își va stabili candidatul la primăria Bistrița și vor face publice listele la CJ și la consiliile orășenești sau comunale. Deocamdată, singurul independent anunțat este Florin Bojor, însă trebuie văzut ce va face Liviu Rusu, deși, acesta nu a fost niciodată un bun comunicator, acum fiind dispărut, efectiv, din viața publică, fostul primar Vasile Moldovan, Florin Chereji și Asociația ”Bistrița Civică”.