Nu este decât o întrebare venită din partea unuia care nu a are cum să înțeleagă ipocrizia, fariseismul, și alte ”virtuți” ale acestui prezent. Așa că, dincolo de toate ouăle, lacrimile de crocodil, zâmbetele false, miei sacrificați, tone de alimente și clubingul (n.red. – intenționat îl scriu așa) de după Slujba de Înviere , plus bețiiile de rigoare, plus iepurașii de serviciu, plus multe altele, adică, una spunem, alta facem, ați binevoi să credeți cu adevărat?
Să înlocuiți vorbele atât de frumoase dar fără sens, culoare și adevăr cu fapta. Vă propun un joc, poate unul secund, nu ăla a lui Ion Barbu. Luăm un text de Paști, de ală cu lumină, floricele, iepurași, simplitate, Inviere, bla, bla, bla:
Sărbătorile Pascale ne întorc la simplitate, iertare, credință și iubire. Să folosim acest moment pentru a ne reaminti cine suntem și care sunt valorile adevărate pe care trebuie să le prețuim.
Bucurați-vă de Sărbătoarea Învierii alături de cei dragi!
Acum vă rog să citiți cu atenție, după care încercți să faceți ceea ce scrie acolo, măcar o dată, o singură dată la două trei zile…
Ei, hm, e greu, greu la deal cu boii mici, nu așa se spune? Sărbătorile Pascale ne întorc la simplitate, iertare, credință și iubire. Ne întorc? De ce trebuie să ne întoarcem la valorile fundamentale? Vă mai spun un lucru: iubirea e credință, e iertare și se exprimă cât se poate de simplu: te iubesc! Amintiți-vă că de câte ori ați făcut-o în ultimii ani?
Să folosim acest moment pentru a ne reaminti cine suntem și care sunt valorile adevărate pe care trebuie să le prețuim.
Doar acest moment? Păi, nu trebuie să o facem DOAR ÎN ACEST MOMENT, ci mai toată vremea, nu doar la acest gen de sărbători, ci în zilnicul-zilnic. Din ceea ce văd, simt și aud, lucrurile stau în felul următor:
Am înţeles cât de mizerabilă e situaţia noastră în lume: prin simpla noastră existenţă deranjăm pe alţii.
Această meditație pe jumătate scrisă aici, sunt rezultatul unei povestiri scrise de Cehov: Cazacul, tradusă de Savatie Baștovoi. Am citit-o în această dimineață, una din concluziile acestei proze scurte fiind următorul: ” Omul bun se rușinează chiar și în fața unui câine”.
Poate o veți citi, poate nu o veți citi niciodată.
Eu cred că în literatură, este exact ca în credință: Nicăieri şi niciodată, Hristos nu ne-a cerut să fim proşti.
Voi încheia în acest fel, urmând să vă gândiți la ceea ce poate urma: Vine mereu în istorie o clipă când cei care afirmă că doi plus doi fac patru sunt pedepsiţi cu moartea.
Nu sistemul politic sau economic este determinant, ci tonul relaţiilor dintre oameni; dacă există bunăvoinţă ori ameninţare, restul nu contează.
