Proiectul după care se va realiza reconfigurarea și modernizarea traseului Str. Gării-B-dul Decebal-Andrei Mureșanu-Năsăudului (de la Winmarkt la Han) este împărțit în două mari etape de construcție: una de realizare a sistemului rutier, pasajului și iluminatului public, iar a...
Simbolul turistic al județului Bistrița-Năsăud, Hotelul Castel DRACULA din Piatra Fântânele, a fost adjudecat, în sfârșit, de către o entitate privată, în urma unei licitații organizate de firma care se ocupă de insolvența fostului operator al imobilului.
Sursele noastre susțin...
Una din firmele autohtone aflate într-o situație delicată
este RAAL SA, firma producătoare de schimbătoarelor de căldură și
radiatoare din aluminiu, cu aproape 2.500 de angajați fiind în pericol
de a-și restrânge activitatea mai mult decât ar...
Teaca, video : Vinurile cramei ”Valea Ascunsă” tot mai importante pentru iubitorii de vinuri bune
https://www.facebook.com/probntv/videos/1046140052245028/
” Cu mândrie am...
Deși nu este o poveste nouă, aceasta există și este adaptată situației de urgență din aceste vremuri, chiar dacă aproape toată suflarea din filiala de la Bistrița nu se află „în producție”, ci acasă, în șomaj tehnic.
Începând de
astăzi (ora 10:00) se deschide aplicația pentru Programul IMM INVEST ROMANIA (httpswww.imminvest.ro) care permite IMM-urilor afectate de criza
COVID-19 să acceseze credite pentru
realizarea de investiții sau credite/linii de credit pentru asigurarea
capitalului de lucru cu garanții asigurate de...
Dosarul a fost deschis pe data de 5 februarie 2020 și are numărul 163/266/2020, petentul și creditorul cerând încuviințarea pentru executarea silită a Dan Steel Group Beclean.
Noul dosar deschis vine după ce, în urmă cu mai bine de 4...
Un vis trebuie urmat și luptat pentru el dacă ne dorim ca acesta să devina relitate. Aceasta ar putea fi deviza după care se conduce Emil Iugan și echipa pe care o conduce.
Emil Iugan, cunoscutul om de afaceri din...
În acest an, la LEONI Bistrița s-a dat startul producției de carset-uri prototip și preserie pentru primul SUV din gama Rolls Royce. Șeful de segment, Anca Șerban, informează că în acest an, colegii noștri din cadrul segmentului BMW6/35UP și-au...
Revista Capital a dat publicităţii Topul femeilor de succes care cuprinde 100 de personalităţi împărţite pe mai multe categorii profesionale, antreprenoriat, CEO, politică şi administraţie publică, avocatură, consultanţă, marketing şi PR, sport, ştiinţă-artă-cultură, jurnalism-vedete şi implicare socială. Clasamentul a...
Se modifică scenariile de funcționare a școlilor!
Conform Hotărârii C.J.S.U. nr. 49/01.03.2021, începând cu data de 01 martie, se va aplica scenariul 3 (roșu):
- începând...
Șase mandate de percheziție domiciliară au fost puse în aplicare de către polițiștii Biroului de Investigaţii Criminale, împreună de cei din cadrul Biroului Arme,...