Europarlamentarul independent Mircea Diaconu a poposit astăzi timp de câteva ore la Bistriţa. Actorul bucureştean se află într-un turneu naţional așa cum le-a promis simpatizanților și susținătorilor săi acum un an, la bordul aceluiași ARO-10 galben. La alegerile din vara anului trecut, Mircea Diaconu a obţinut 6,81% din voturi, reuşind astfel să devină primul eurodeputat independent care ajunge în Parlamentul European.
Diaconu a vorbit şi despre PNL, formaţiune politică a cărui membru a fost în perioada preşedinţiei lui Crin Antonescu. Poziţia sa nu diferă foarte mult de cea a vechilor membri ai acestui partid şi, care susţin că onoarea vechiului Partid Liberal a fost călcată în picioare de PDL şi Traian Băsescu
“Toată lumea în România a alergat după un brand, de regulă oameni care s-au făcut politicieni pe picior. Acestora le-a trebuit un brand. Întâi au terminat un brand, PNŢCD. Fuga după brandul PNL a început din 2004, chiar mai repede. Nu prea i-a ieşit domnului Băsescu, că un Tăriceanu şi alţii s-au opus. Acum au pus mâna pe brand. S-au băgat în pielea altuia şi nu mai sunt aceiaşi. E o mecanică după care nişte oameni care au făcut nişte porcării mici, mari, treaba lor, au dus-o mai bine decât alţii, se mută în altceva şi zic că ei nu, nimic. „Sufăr pentru că PNL a fost ceva în România şi a contat enorm în România. Poţi să zici tactici şi conjucturi politice, dar nu mai e. Câtă vreme e un corp străin – şi mă refer la nişte oameni care au susţinut o guvernare groaznică Băsescu, Boc – s-au transformat în PNL şi vorbesc în numele PNL, eu, cel puţin, simt ceva în nervi, în creier, pe piele, când îi aud vorbind în numele PNL”, a spus actorul bucureştean.