Doi tineri, unul din Șieu-Măgheruș și altul din Chintelnic, își vor petrece o bună parte din viață în spatele gratiilor, ei fiind condamnați la închisoare pentru conducere fără permis, potrivit buletinului de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud. Pe numele celor doi tineri, cu vârste de 25, respectiv 26 de ani, au fost emise mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, iar polițiștii din cadrul Serviciul de Investigații Criminale, Compartimentul Urmăriri, au pus în aplicare mandatele la data de 14 martie. ”Tânărul de 25 de ani, din Șieu-Măgheruș, a fost condamnat la pedeapsa de 1 ani și 10 luni…
Author: redactia
Un incendiu a izbucnit duminică la o casă din localitatea Teaca, o persoană având nevoie de îngrijiri medicale, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud. Potrivit ISU, la fața locului au intervenit pompierii militari, în sprijin acționând și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Teaca. Când au ajuns la locul solicitării, pompierii au stabilit că incendiul se manifesta la acoperișul casei, pe o suprafață de aproximativ 20 mp. ”Echipajul de prim ajutor SMURD a preluat o victimă, un bărbat în vârstă de aproximativ 28 de ani, cu arsuri de gradul II la nivelul membrelor superioare și al feței. Victima era…
UP DATE: Cei doi copii ai fost găsiți, sunt în afara oricărui pericol, nu prezintă probleme medicale și au fost încredințați familiei. La căutări au participat forțe și au fost alocate mijloace din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgență Bistrița-Năsăud, Inspectoratului Județean de Jandarmi Bistrița-Năsăud, Salvamont, Primăria Zagra- S.V.S.U., personal silvic și voluntari. Știrea inițială Autoritățile din Bistrița-Năsăud caută doi copii, cu vârste de 7, respectiv 10 ani, din Poienile Zagrei, care au plecat de acasă și nu s-au mai întors. Persoanele care dețin informații ce ar putea ajuta la găsirea minorilor sunt rugate să anunțe…
Președintele PNL Bistrița-Năsăud, Robert Sighiartău, desemnat recent să ocupe această funcție, a declarat vineri, într-o conferință de presă, că partidul din care face parte va intra într-o nouă etapă de reorganizare, una în care se va pune mai mult accent pe relația cu cetățenii. ”Mulțumesc colegilor mei de la nivel național și județean pentru că m-au împuternicit cu această responsabilitate nouă, de președinte al PNL Bistrița-Năsăud. Așa cum am spus încă de anul trecut, ne dorim să intrăm într-o nouă etapă de reorganizare a partidului, o etapă în care să punem accent foarte mult pe relația cu cetățenii. Partidele tradiționale…
Cinci tineri cu vârste cuprinse între 18 și 31 de ani au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiști, aceștia fiind cercetați într-un dosar penal de trafic de droguri, potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud. ”Din actele de urmărire penală efectuate a reieșit că, pe parcursul anului 2025, persoanele cercetate ar fi procurat, deținut, manipulat, intermediat și vândut droguri de mare risc sub formă de cristal și substanțe psihoactive (2-MMC) către consumatori din județul Bistrița-Năsăud”, se arată în comunicatul Poliției. Polițiștii Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Bistrița-Năsăud, împreună cu procurorii Direcției de Investigare…
Partidul Național Liberal Bistrița-Năsăud îl susține pe Crin Antonescu, candidatul Alianței Electorale ”România Înainte”, la funcția de președinte al țării, a afirmat vineri, într-o conferință de presă, președintele organizației, Robert Sighiartău. ”PNL filiala Bistrița-Năsăud îl susține pe Crin Antonescu la funcția de președinte. Colegii mei primari au reușit să strângă un număr de 10.000 de semnături, deși targhetul nostru era de 6.000. Ei și-au făcut datoria și suntem implicați în activitatea politică de sprijinire a domnului Crin Antonescu. (…) Ne dorim ca filiala noastră să obțină un rezultat bun și județul Bistrița-Năsăud să ofere un număr important de voturi în…
Un accident de circulație a avut loc vineri în localitatea Cormaia, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud. Potrivit ISU, un autoturism a ajuns cu roțile în sus. La fața locului au fost direcționați pompierii militari de la Stația Sângeorz-Băi și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud. ”În urma accidentului, două victime au nevoie de îngrijiri medicale”, a transmis ISU. Polițiștii intervin și ei în zonă și fac cercetări pentru a stabili toate împrejurările în care s-a produs accidentul. ACTUALIZARE ”Ambele victime, un tânăr în vârstă de 18 ani și o femeie în vârstă de 57 de ani,…
Vântul puternic din ultimele ore a creat probleme în mai multe localități din Bistrița-Năsăud, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență. Potrivit ISU, un echipaj de pompieri intervine pe strada Miron Cristea din orașul Năsăud unde un acoperiș a căzut de pe un bloc de locuit. Din fericire nu au fost înregistrate victime, ci doar pagube materiale. De asemenea, echipaje de pompieri intervin și în diferite zone ale municipiului Bistrița. Pe strada Narciselor, un acoperiș a căzut de pe un imobil care aparține unei societăți comerciale. Nu s-au înregistrat victime. Echipajele de pompieri militari și voluntari intervin și pe străzile Vasile Lupu…
Peste 83.000 de pubele albastre, achiziționate printr-un proiect finanțat din fonduri europene, au ajuns în Bistrița-Năsăud, anunță președintele Consiliului Județean, Emil Radu Moldovan, care afirmă că procesul de distribuire a noilor pubele este în plină desfășurare. ”A început distribuirea celor 83.443 de pubele albastre către cetățenii din mediul urban și rural. Primele pubele au ajuns deja pe Valea Șieului și urmează ca, până la finalul lunii august, să fie distribuite în tot județul”, a spus Moldovan. Pubelele albastre au o capacitate de 240 de litri și sunt destinate colectării fracției de hârtie și carton.
Ai ajuns aici pentru că ești curios să afli povestea din spatele unui joc care a înnebunit lumea întreagă. Știi cum e când te apuci de poker pentru prima dată: vezi că se împarte pachetul, simți suspansul, te uiți la chipurile adversarilor și încerci să le ghicești intențiile. Ești acolo trup și suflet, așteptând cartea salvatoare care să-ți transforme mâna într-un câștig fabulos. Atmosfera e încărcată și parcă fiecare clipă stă să explodeze. Mulți pasionați de jocuri n-au idee că pokerul are o istorie destul de încâlcită, cu influențe din mai multe părți ale lumii. Apropo, dacă te-ai uitat pe…