Author: Alin Cordos

Secretarul general al Primăriei Bistrița Floare Gaftone trebuie să mai aștepte soluționarea contestației sale la măsura controlului judiciar după ce Tribunalul Bistrița-Năsăud unde avocații s-au adresat a declinat competența în favoarea Judecătoriei Bistrița. Instanța de drepturi și libertăți a Tribunalului a constatat astăzi, la solicitarea procurorului de caz care a sesizat lipsa competenței, că instanța unde trebuia adresată cererea de contestare a măsurii controlului judiciar  era Judecatoria Bistrița și nu instanța superioară, așa că și- au declinat competența. În acest context,  avocații trebuie să adreseze o altă cerere de contestare pe adresa Judecatoriei Bistrița daca vor să conteste măsura instituită…

Read More

Cei 1400 de mp în care va funcționa viitoarea UPU- Unitatea de Primire Urgențe din cadrul SJU ”Bistrița” sunt la o distanță de 60 de zile de finalul construcțiilor atât de complexe. O spune managerul SJU ”Bistrița”, Gabriel Lazany: ” Lucrările le-am demarat în octombrie 2020, acum suntem într-o avansată stare de construcție. Practic, 70% din ceea de denumim Unitatea de Primire Urgențe este terminat. Am mai întârziat puțin pentru a găsi alte soluții tehnice mai optime pentru nevoile și obiectivul principal al UPU: deservirea  profesionistă a tuturor oamenilor care au nevoie de acest gen de servicii și, vă asigur…

Read More

Consilierii județeni au aprobat în ședința ordinară a lunii mai și un proiect de hotărâre care vizează suplimentarea organigramei Spitalului Județean de Urgență Bistrița. Astfel, din cele 129 de posturi care se vor adauga celor 1545 existente la această dată, 59 sunt alocate viitoarei UPU-SMURD. Noua organigramă a SJU Bistrița prevede un număr de 1674 de posturi. Noua UPU: 59 de posturi noi și urgențe stomatologice de noapte Posturile din noua secție UPU-SMURD se suplimentează cu 59 de posture, în acest fel urmând să fie asigurată funcționarea optimă a activității, având în vedere extinderea și compartimentarea pe nivele a compartimentului…

Read More

Anul trecut a adus celei mai mari companii locale, LEONI WIRING SYSTEMS RO, o pierdere de 28,2 milioane lei. Întreruperile periodice cauzate de criza sanitară, nesiguranța comenzilor și a transporturilor au cântărit mult în profitabilitatea celor două fabrici bistrițene care operează sub brandul Leoni, scrie https://bistritabusiness.ro/ Compania a raportat recent la Ministerul Finanțelor o cifră de afaceri netă de 1,2 miliarde lei pentru 2020, cu doar 35 mil. lei mai mică față de 2019, însă afacerea a intrat pe pierdere (-28,2 mil. lei) față de anul anterior, când a avut profit net de 14,1 mil. lei. Numărul mediu de angajați…

Read More

Primăria municipiului Bistriţa, prin Direcţia Educaţie, Turism şi Centrul Cultural Municipal „George Coșbuc”, a marcat marţi, 1 iunie 2021, „Ziua Internaţională a Copilului”, prin organizarea a două reprezentaţii de teatru de păpuşi susţinute de către actorii trupei de teatru „Alexandru Misiuga”. Astfel, începând cu ora 10:00 cei mici au urmărit spectacolele „Capra cu trei iezi” şi „Povestea lui Repezilă”, au cântat şi s-au bucurat alături de personajele preferate. Manifestările dedicate Zilei Copilului au continuat în parcul municipal unde prichindeii au desenat pe asfalt, au primit baloane şi bomboane. De asemenea, organizatorii au pregătit surprize și pentru copiii din localitățile componente…

Read More

Vlad Grigoraș a transmis un drept la replică, în urma emisiunii Info Politic, în care invitat a fost primarul comunei Prundu Bârgăului, Doru Crișan. Doru Crișan a declarat în cadrul emisiunii că un activist pentru mediu i-ar fi cerut bani viceprimarului, pentru a nu face o plângere la Garda de Mediu. Vezi aici declarația! Redăm mai jos dreptul la replică trimis de Vlad Grigoraș : “Dat fiind faptul că în cadrul emisiunii Info Politic, difuzată in data de 27.Martie.2021 la ora 19, pe pagina dumneavoastră de Facebook Infobistrita.ro, mi-au fost lezate imaginea, drepturile și interese legitime prin declarațiile false emise de…

Read More

“Multă vreme n-am știut cum mă cheamă. Noi, avortonii, nu avem nume. Nu suntem oameni. Nu știm în ce zi ne-am născut, pe ce lume ne aflăm. Suntem viermi, șobolani, fraieri, căcați, păduchioși, țigani borâți, chelboși, împuțiți, muiști, râioși, labagii, poponari, ciumpălaci. Noi avem porecle: Șoarece, Cazan, Brânză, Șacal, Dopuleț, Țăranul, Șurub, Gumă, Păstaie, Bubă, Bizo, Dovleac, Ciocsi, Mușcătare, Ciocan, Slană, Zlot, Coaienegredepurcel, Pepsi, Bobol.” E un extras din volumul Mamé, publicat în 2016 la editura Polirom de scriitorul și amicul Nicolae Avram , care și-a petrecut copilăria și adolescența în orfelinate din Prundu Bârgăului și Beclean . Cartea e…

Read More

Încă un text de zile mari ale părintelui-speolog Crin Triandafil Teodorescu. Vă las aici să îl savurați pe îndelete. Peștera mă aspiră cu voluptate. Sunt parte din eco-geosistemul ei. Mă trăiește cumva, mă respiră într-un fel de nedescris; îmi fac cruce și zic un tatăl nostru, incandescent, fluid ca oțelul topit, că nicicând nu ești mai aproape de izvorul vieții ca în spaimă și-n întuneric. Peștera e mormânt și iert greșiților mei să-mi ierte și mie și să-nviu în lumină iar. Apoi deschid porțile grele și mă scufund. După primele minute mi se face frig, descopăr doi bolovani cât o…

Read More