marți, octombrie 20, 2020
2.8 C
Bistrița
More

    Alin Cordos

    ANALIZĂ: PNL, dreapta și stânga fesenistă bistrițeană

    Noii liberali, ca să zicem așa, deși, eu cred ca analist că nu există un nou PNL, moștenirea Brătienistă fiind doar o chestiune idolatră, una de prezervare a unui trecut și, despre care se va vorbi din ce în...

    Vizita geostrategică la Budapesta a liderului rus Vladimir Putin

    Vladimir Putin efectuează o vizită controversată la Budapesta,  la invitația premierului ungar Victor Orban. Liderul rus a avut o întârziere de circa o oră și apoi a participat la o depunere de coroane la monumentul eroului necunoscut sovietic, la...

    DEZACORD TOTAL

    PSD greșește profund pentru că susține desemnarea președintelui de consiliu județean din rândurile aleșilor județeni. Este una din afirmațiile făcute astăzi de președintele CJ BN, Radu Moldovan: ”Politic, ar trebui să fiu în acord cu partidul meu, care a...

    În cazul stațiunii pomicole – o soluție care să nu lezeze cercetarea

    Am analizat astăzi timp de două ore situaţia retrocedărilor din perimetrul Staţiunii Pomicole şi proiectul de lege iniţiat de un grup de parlamentari bistriţeni.  Câteva concluzii la cald după o şedinţă a comisiei de agricultură în care au fost prezenţi,...

    Aleşii locali îşi păstrează mandatele

    Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a dezbătut, marți, Ordonanța de Urgență 55/2014, denumită și "Ordonanța traseiștilor", care a permis aleșilor locali să plece de la un partid la altul și a decis că aceștia își păstrează mandatele.   Deputații juriști au dezbătut,...

    Dezbaterea despre descentralizare şi regionalizare va trebui reluată

    Preşedintele Klaus Iohannis le-a transmis, astăzi, primarilor de comune, în Adunarea generală a Asociaţiilor Comunelor din România, un mesaj în care precizează că dezbaterea despre descentralizare şi regionalizare va trebui reluată, pornind de la principii, nu de la calcule...

    Foştii şefi ai IPJ BN au fost trimişi în judecată

    Procurorii DNA clujeni au încheiat lucrările penale în cazul foştilor şefi de la IPJ Bistriţa-Năsăud. Potrivit referatului întocmit de procurori, situaţia arată în felul următor: MUREȘAN IOAN OVIDIU, inspector șef al Inspectoratului de Poliție al Județului Bistrița Năsăud, la data...

    PREȘEDINȚII DE CJ VOR FI ALEȘI PE LISTE, PRIMARII ÎNTR-UN SINGUR TUR DE SCRUTIN

    Membrii Comisiei de Cod Electoral s-au reunit astăzi pentru a stabili principiile de dezbatere asupra legii partidelor politice şi asupra legii privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale. Ei au decis ca preşedinţii de consilii judeţene să...

    PNL JOACĂ LA DOUĂ CAPETE

    Majoritatea parlamentară dorită de președintele Klaus Iohannis și cei din PNL se naște mai greu decât s-a crezut inițial. În ciuda unor parlamentari care s-au lăsat seduși de Mircea Geoană, PSD se ține tare și încă menține un avans...

    Scandal în PNL BN: Senatorul Dorin Dobra ar fi mințit cu privire la votul dat pentru Varujan Vosganian

    Situația senatorului Dorin Dobra pare a se complica în interiorul PNL, acolo unde, Dobra este vicelider al grupului de la Senat și membru al  Permanent Național . Contextual, la faptul că există tensiuni între el și deputatul Ioan Oltean,...

    About Me

    11307 ARTICOLE
    0 COMENTARII
    - Advertisement -

    Latest News

    Spitalul Județean de Urgență Bistrița ia în considerare extinderea saloanelor CoVid-19.

    Ședință de lucru a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, împreună cu managerii spitalelor din Bistrița, Beclean și...
    - Advertisement -

    Președintele Radu Moldovan a fost externat după 8 zile de spitalizare. Starea lui de sănătate s-a îmbunătățit după infecția cu Sars Cov 2

    Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan a anunțat că a ieșit din spital, acolo unde a fost internat după ce a fost confirmat ca...

    PMP și-a depus listele de candidați pentru alegerile parlamentare. Primul loc la Camera Deputaților revine lui Ionuț Simionca, iar la Senat merge Caius Cârcu....

    Deputatul Ionuț Simionca, însoțit de o parte din conducerea PMP BN a depus la Biroul Electoral de Circumscripție Bistrița-Năsăud, dosarele care conțin listele cu...

    MARȚI: Bistrița-Năsăud trece de 54 de cazuri zilnice și peste 2000 de infectări raportate de la începutul pandemiei

    Situația epidemiologică în Bistrița-Năsăud rămâne la stadiul de alarmă. Este o zi grea pentru sistemul sanitar,...

    Zegrean vs Iordache la președinția Consiliului Legislativ

    Augustin Zegrean, fostul preşedinte al Curţii Constituţionale, şi-a depus marţi candidatura pentru preşedinţia Consiliului Legislativ. Informaţia fost confirmată de Zegrean pentru STIRPESURSE.RO. Pentru această...