sâmbătă, iunie 6, 2020
2.8 C
Bistrița
More

    Atentat sinucigaș în Afganistan, opt soldați români răniți!

    Must Read

    Conform unui anunț de ultimă oră al Ministerului Apărării Naționale, opt militari români au fost răniți într-un atentat sinucigaș care a avut loc în Afganistan.

    Cei opt militari sunt din Batalionului 30 Protecţia Forţei “Vulturii Carpaţilor” din Câmpulung Muscel ți au fost răniţi luni dimineaţă în Afganistan, în timpul unei misiuni în zona de responsabilitate, fiind ţinta unui autovehicul capcană

    Ministerul Apărării Naționale anunță că soldații au primit primul ajutor, iar acum se află internați la spital, în stare stabilă.

    Comunicatul MAPN

    ”Opt militari din Batalionului 30 Protecţia Forţei „Vulturii Carpaţilor” din Câmpulung Muscel au fost răniți luni, 30 aprilie, în Afganistan, în jurul orei 9.00, ora României, în timpul unei misiuni în zona de responsabilitate, fiind ținta unui autovehicul capcană (VBIED – Vehicle-Borne Improvised Explosive Device).

    Militarilor li s-a acordat primul ajutor la fața locului, după care au fost evacuați la spitalul militar din Kandahar, unde se află în stare stabilă. Numele lor vor fi făcute publice după anunțarea familiilor

    Conducerea Ministerului Apărării Naționale este informată permanent despre starea răniților.

    xxx

    Militarii din Câmpulung Muscel execută o misiune în Afganistan în perioada februarie – august 2018. Aceștia execută, în teatru, misiuni specifice de asigurare a protecţiei forţei din Baza Aeriană Militară Kandahar şi misiuni de instruire, consiliere şi asistenţă a Forţelor Naţionale Afgane. Unitatea militară din Câmpulung Muscel a mai executat misiuni în Kosovo (în anii 2005 şi 2007) şi Afganistan (în anul 2008).

    În anul 2018, Armata României participă la misiunea NATO Resolute Support din Afganistan cu 625 de militari, alţi aproximativ 300 fiind desfăşuraţi în operaţii sub comandă/mandat NATO, UE, ONU şi OSCE în alte regiuni.

    În timpul misiunilor externe, 29 de militari şi-au pierdut viaţa şi alţi peste 185 au fost răniţi.

    Situaţia de securitate în TO Afganistan se menţine instabilă, cele mai multe incidente înregistrându-se în provinciile din estul şi sudul Afganistanului.

    Forţele NATO care asigură securitatea bazelor militare şi a centrelor importante ale ţării rămân ţinte permanente ale unor posibile atacuri ale insurgenţilor.

    România continuă să îşi menţină angajamentele în Teatrul de operaţii Afganistan, efortul principal rămâne concentrat pe asigurarea protecţiei forţei în Baza Militară Kandahar, concomitent cu participarea la instruirea, consilierea şi asistenţa forţelor de securitate afgane din comandamentele regionale Nord şi Sud.”

     

    - Advertisement -
    - Advertisement -

    Latest News

    Bărbat decedat la Chețiu, comuna Chiochiș, după ce s-a răsturnat cu un motocultor

    Un elicopter SMURD de la baza Jibou a fost chemat să intervină la Chețiu, comuna Chiochiș, într-un caz grav în care un...

    Alegerile locale ar putea avea loc pe 27 septembrie dar este agreată și data de 4 octombrie.

    Guvernul consideră că o perioadă "potrivită" pentru organizarea alegerilor locale este sfârşitul lunii septembrie, începutul lunii octombrie, a declarat, vineri,...
    - Advertisement -

    More Articles Like This

    - Advertisement -