Amintiri despre Emil Dreptate la CASA ARGINTARULUI- ”Poem pentru absență”

Must Read

Stelian Tănăse: daraghie druzia, campania electorala s-a terminat. Hai la treaba! Hîrtia aia va fi valabila doar pină cînd incepe un nou caft. Așa...

Petecul de hîrtie pe care l-au semnat ieri la ceas de seară liderii patidelor din Coalitie are valoare nulă....

VIDEO: Deputatul Bogdan Ivan, intervenție în sprijinul unor tineri antreprenori Lunca Ilvei, Șanț și Telciu

Nu degeaba m-am întâlnit cu tinerii antreprenori din Lunca Ilvei, Șanț și Telciu care aveau blocate plățile pentru programul...

Ioan Turc s-a întâlnit cu primarul Clujului, Emil Boc: Ne dorim un parteneriat instituțional între primăriile celor două municipii vecine

Primarul Bistriței, Ioan Turc s-a întâlnit cu primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, pentru a pune bazele unui parteneriat instituțional...

Poetul Emil Dreptate a fost omagiat la Casa Argintarului din Bistrița, acolo unde, în prezența unui grup restrâns de cunoscuți a avut loc lansarea unei antologii a ceea ce a însemnat opera poetică a celui care a fost directorul ziarului ”Mesagerul de BN”, Emil Dreptate. E vorba de un volum excelent tipărit și apărut la editura SOLON a prietenului nostru Radu Barna, ”Poemul pentru absență” apărând sub îngrijirea soției lui Emil, Eva Dreptate.

Despre omul, jurnalistul și poetul Emil Dreptate au vorbit: Adrian Mănarcă, fost redactor șef al cotidianului ”Răsunetul”, Alin Cordos, jurnalist și scriitor, fost manager al cotidianului ”Mesagerul de Bistrița-Năsăud” dar și scriitorul și jurnalistul Victor Știr. De la eveniment nu a lipsit nici Dorin Arsinte, jurnalist, fost director executiv al aceluiași cotidian ”Mesagerul de Bistrița-Năsăud”

Despre EMIL DREPTATE

Emil Dreptate, un nume ca un pseudonim, nu și-a permis niciun rabat de la calitatea poetică a textelor sale. Poezia lui este meditativă, nu filosofică în sensul lui Blaga, ci apropiată de simțirea lui Ion Pillat. Emil Dreptate transformă lumea din jur în poezie, o poezie sensibilă, ca un obiect de cristal, scump, ușor de spart: O vrabie tresare între picăturile ploilor/Cu mâna ating mătasea umbrei ei. Încă de pe acum/de pe atunci, Emil Dreptate se constituie într-un poet descriptiv, admirator al miracolelor din natură. Poezia lui e senină și când își pune semne majore de întrebare: Întâiul mugur. Cum să-l mai opresc? /O, mugurii încet mă vor ucide. Vicleana vânătoare e ca un strigăt care declanșează taina căutării. În același registru, al spunerii maiestuoase, cu eleganță, continuă volumul „Cenușa unui zeu”. Elena M. Câmpan-Vatra Veche, august, 2011. Se pot cita versuri de reținut din fiecare volum antologat-secțiune a cărții; tema trecerii are în poezia lui Emil Dreptate pregnanța și frumusețea pe care o mai întâlnim poate doar la Cezar Ivănescu dintre poeții apropiați nouă; de-ar fi să mai amintim doar Cine-a strigat din volumul Păzitorul de cântece (Tot strigând ce nu mai este/Mamă te-ai făcut poveste/Tot strigând ce nu mai doare/Tată te-ai făcut ninsoare…) sau Nu mai e mult din secțiunea Inedite în care se scrie: Nu mai e mult departele-i aproape/În aer arde-vara pe sfârșite/Spre alte rosturi se îndreaptă clipa/Ca-n zarea unui clopot se aude/Ușoara desfrunzire din livadă/Un cer mai sus întemeind aripa/Ori un văzduh ce nu-ți cunoaște vina/Tăcerea mieilor a înflorit/De mult de aer s-a făcut colina. Neîndoielnic, versurile au un viguros optimism de profunzime; de altfel timbrul poetic al lui Emil Dreptate are în Ineditele în proză frumuseți și prețuri noi, prin conexiunea tematică amplă spre detașare, sapiențial. Virtutea Colinei de aer este lirismul, condiția sine qua non a poeziei. Victor Stir-Mesagerul de Bistrița-Năsăud 20/04/2011.

Emil Dreptate face parte din generația marcată de regăsirea unei poezii sub semnul multiplu al unor Esenin, Emil Botta, B. Fundoianu, Simion Stolnicul și sub aripa „de neatins” a lui Ion Barbu (deceniul 7). Cultul formei, al metaforei, al rostirii frumoase (firesc după o perioadă de neglijare ostentativă a esteticului) au transformat adesea poezia într-un fel de geometrie a inefabilului (tot în sensul marelui matematician-poet), în spațialitatea căreia sondările în profunzime prevalau abordării actualității. În consecință, se prefera comunicarea discretă și ușor încifrată, se cultiva un vag paseism (mascat prin eros) și în orice caz se evita infiltrarea concretului. Toate aceste caractere se opuneau celor care duseseră poezia contemporană într-un impas fals obiectiv, la o degradare a rostirii poetice. Valentin Tașcu-, Patosul interior al elegiei”, revista Tribuna Drept semn al stăpînirii universului său existențial, Emil Dreptate poate duce obiectivarea pînă acolo unde bornele timpului se numesc atemporalitate: Foșnet abia deslușit/ Lumina invadează/ Cer după cer/ Și apune în calendarele pietrelor.(Pe mari coloane), ori veșnicie: E veșnică numai tăcerea… (E veșnică numai tăcerea). Încercat de trecătoare toamne, cu cerul scrutat adînc din ochi fosforescenți, ori mînat de un eros discret, personajul, ce este semnificant al poetului, se află într-un echilibru dinamic la cumpăna timpului: De-aceea, Doamnă, uneori e frig/ Și iarba dinspre stele-i grea de seară, / De aceea cu o mînă mă cîștig/ Și cealaltă mă-napoiază iară. (Veșnic, Doamnă). El, inimă de minutar și de secundar, încercînd printr-o mereu vicleană vînătoare să amenințe cu umbra-i luxarea fiecărei secunde, ne prestidigitează pe vîrful cuvintelor cenușa timpului. Prin înșiruirea orelor această exorcizare stilizează ființa umană de lut cîntător pînă la o extremă și reflexivă conceptualizare: Și nu-i mai mult decît cuvînt/ Și simt cum lumina se naște/ Și mă dezbracă de pămînt.(Cine-a strigat), al cărei rol e să nu vină prea devreme… Cristian Stamatoiu – Clepsidra cu cenușă, text apărut în Vatra din mai 1988

Poetul Emil Dreptate s-a născut la 13 iulie 1946, la Miceștii de Câmpie, judeţul Bistriţa-Năsăud, şi a părăsit această lume la 24 august 2018, luptând până la capăt cu o boală necruţătoare, care în final i-a atacat plămânii.

 

Scriitorul a urmat cursurile Universităţii „Babeş-Bolyai”, Facultatea de Filologie din Cluj-Napoca. Poet, jurnalist (corespondent pentru Radio România Actualităţi în Bistriţa-Năsăud şi director al cotidianului „Mesagerul de BN”), membru al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Târgu-Mureş (din anul 1994) şi al Uniunii Ziariştilor Profesionişti.

 

A debutat cu poezii în revista „Tribuna” de Cluj, în anul 1964, colaborând apoi la revistele: „Steaua”, „Tribuna”, „Vatra”, „Viaţa studenţească”, „Familia”, „România literară”, „Litera Nordului”, „Transilvania”, „Cronica”, „Luceafărul”, „Ramuri”, „Convorbiri literare”, „Minerva”, „Amfiteatru”, „Ateneu”.

 

A publicat următoarele cărţi: „Vicleana vânătoare”, Ed. Eminescu, 1984; „Cenuşa unui zeu”, Ed. Eminescu, 1987; „Mâine cântecul acesta”, Ed. Dacia, 1989; „Vestirile despre tine”, Ed. George Coşbuc, 1995; „Netălmăcit, aşteptările”, Ed. Eminescu, 1996; „Păzitorul de cântece”, Ed. Eminescu, 2001 – Colecţia „Poeţi români contemporani”; „Există un loc”, Editura Mesagerul, 2008; „Colina de aer”, antologie, Editura Dacia XXI, 2011.

 

Prezent cu poezie în mai multe antologii, precum: „9 dimineţi”; „Suverana clipă”; „Patruzeci. Poeţi bistriţeni contemporani”; „Cenaclul literar George Coşbuc – 30”, Ed. Aletheia, 2001; „Poeţii revistei Echinox”, Ed. Dacia, 2004; „Poem pentru oraşul natal”, Ed. George Coşbuc, 2005; „Un copac de sunete”, Editura Eikon, 2006, ediţie bilingvă; Rodica Botezatu – „Poetree” (antologie de poezie în română şi engleză), Ed. Mesagerul, 2007; Iulian Boldea, Eugeniu Nistor, Ileana Sandu – „Arcade” (antologie de texte a membrilor U.S.R. din Filiala Târgu-Mureş, Ed. Ardealul, 2008); Andrei Moldovan – „Pretexte” (antologie, dicţionar de scriitori din Bistriţa-Năsăud, Ed. Eikon, 2008); „Al nouălea cer” (antologie a Grupării de scriitori „Litera Nordului”, Ed. George Coşbuc, 2009); Ileana Sandu, Eugeniu Nistor – „Din lirica românească de dragoste”, Ed. Ardealul, 2010; Dorel Cosma, Elena M. Cîmpan – „Conexiuni – Antologie de poezie”, Ed. Karuna, 2010; „Bistriţa – o imagine a poeziei” (antologie româno-germană) de Elena M. Câmpan, Ed. Limes, 2012.

- Advertisement -
- Advertisement -

Latest News

Stelian Tănăse: daraghie druzia, campania electorala s-a terminat. Hai la treaba! Hîrtia aia va fi valabila doar pină cînd incepe un nou caft. Așa...

Petecul de hîrtie pe care l-au semnat ieri la ceas de seară liderii patidelor din Coalitie are valoare nulă....

VIDEO: Deputatul Bogdan Ivan, intervenție în sprijinul unor tineri antreprenori Lunca Ilvei, Șanț și Telciu

Nu degeaba m-am întâlnit cu tinerii antreprenori din Lunca Ilvei, Șanț și Telciu care aveau blocate plățile pentru programul Start-Up Nation. După ce am uzat...

Ioan Turc s-a întâlnit cu primarul Clujului, Emil Boc: Ne dorim un parteneriat instituțional între primăriile celor două municipii vecine

Primarul Bistriței, Ioan Turc s-a întâlnit cu primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, pentru a pune bazele unui parteneriat instituțional între primăriile celor două municipii...

Diana Morar: “Antreprenorii bistrițeni din domeniul HoReCa vor putea accesa linia de finanțare destinată”

“Am inițiat alături de colegii mei din PNL Gabriela Horga, Ionel Dancă și Alexandru Kocsis un amendament prin care schema de ajutor de stat...

VIDEO: 𝗞𝗜𝗠 𝗥𝗔𝗦𝗠𝗨𝗦𝗦𝗘𝗡 vine la CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud! 

Unul dintre cei mai titrați antrenori din lume, danezul 𝗞𝗜𝗠 𝗥𝗔𝗦𝗠𝗨𝗦𝗦𝗘𝗡, vine la CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud! După ce a calificat naționala Muntenegrului la Jocurile...
- Advertisement -

More Articles Like This

- Advertisement -