Alin Seserman: Dacă unii doresc să scoată la licitaţie candidatura pentru Primăria Bistriţa sau la mica publicitate, e treaba lor

Must Read

ALEXANDRU PUGNA, noul manager interimar al Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud

Angajații Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud s-au întrunit astăzi, 14 aprilie 2021, la Sala „Valeria Peter Predescu” a Cinematografului...

Premierii Coaliției și Gheneralull  de la Cotroceni

Demiterea în lacrimi a ministrului, singurului ministru care a început curățenia în Ministerul Sănătății, așa zice Barna, vicepremierul cu...

Consiliul Județean va continua să finanțeze GLORIA 2018. Din păcate, fotbalul bistrițean va trebui să se descurce singur

Președintele Consiliului Județean, Radu Moldovan, a dat astăzi o veste proastă iubitorilor de fotbal: Consiliul Județean nu poate suporta...

După ce vineri în cadrul unei conferinţe de presă, senatorul liberal Dorin Dobra s-a arătat cam nemulţumit de faptul că Alin Seserman ar conduce detaşat în sondajul comandat de PNL pentru desemnarea candidatului la primăria Bistriţa, acum Seserman vine cu un fel de drept la replică, şi, în care explică ce se întâmplă la această oră în ceea ce priveşte candidaturile.


De câteva săptămâni au apărut în presă mai multe informaţii legate de sondajul de opinie comandat de PNL Bistriţa. Multe din informaţiile furnizate de presă conţin date, care în general reflectă o parte din rezultatele obţinute. Sigur că majoritatea informaţiilor sunt de uz intern şi deocamdată rămân aşa. Am văzut că unii colegi au făcut diverse declaraţii, care nu reflectă poziţia partidului şi care sunt mai degrabă nişte păreri, cele din ultima conferinţă de presă fiind total neinspirate politic pe de o parte şi neprofesioniste pe de altă parte. Nu e de mirare, fiindcă sociologia se învaţă în 3-4 ani de facultate şi nu e o chestie uşoară, dimpotrivă este o ştiinţă destul de complicată, iar unii dintre noi am învăţat-o la facultate timp de câţiva ani ani în teorie, iar unii şi în practică. Aşadar erorile pot apărea foarte des şi tăcerea e mult mai bună de multe ori decât vorbitul din auzite.
Pentru că sunt unul din principalii subiecţi o să fac câteva precizări. În primul rând nu e vorba de un singur sondaj, ci e vorba de două sondaje, care au avut loc în lunile septembrie şi octombrie şi care în proporţie de peste 90% conţin aceleaşi rezultate, fie că vorbim de intenţie de vot, activitatea primarului, nemulţumirile sau mulţumirile bistriţenilor, etc. Asta certifică în mare măsură faptul că rezultatele sunt reale şi exprimă realitatea politică locală. Sigur că majoritatea datelor sunt de uz intern pentru PNL, adică ţin de strategia pe care o va aborda partidul şi candidaţii aşa că mă refer doar la câteva lucruri. Ambele sondaje evidenţiază faptul că, la capitolul intenţie de vot, mă detaşez de ceilalţi colegi candidaţi. De asemenea la capitolul încredere şi notorietate mă situez pe prima poziţie dintre cei opt lideri ai partidului care am fost sondaţi.
Un alt aspect este legat de faptul că ambele sondaje evidenţiază un lucru foarte important. La întrebarea dacă au deja o persoană favorită pentru funcţia de primar, fără a li se propune/sugera un nume, bistriţenii indică numele lui Ovidiu Creţu, Alin Seserman şi Vasile Moldovan. În momentul de faţă aşa stau lucrurile. Ideea că există o anumită diferenţă între mine şi actualul primar, sugerată în conferinţa de presă ca fiind mare, este eronată şi binenţeles din punct de vedere politic, este cel puţin greşită. Diferenţa între actualul primar şi oricare candidat din partea oricărui partid se poate măsura în momentul în care un candidat este lansat oficial, asumat de partid, prezentat opiniei publice. După o perioadă de timp se poate măsura intenţia de vot, iar după încă o perioadă de timp, se poate identifica trendul candidaţilor, adică dacă ei cresc sau scad în opţiunile alegătorilor.
Aşadar cei care mai au preocupări de a-şi exersa discursul pe final de mandat de parlamentar ar fi bine să citească şi să se documenteze înainte. Sau poate nu m-am prins eu de faptul că văzând rezultatele, unii îmi pregătesc vreun loc eligibil la alegerile parlamentare pentru a maximiza scorul partidului. Doar interesul partidului e mai presus decât interesul personal, nu?
Dar poate mai important este de menţionat faptul că unii care fac politică de peste zece ani şi care au exercitat funcţii publice importante, ar trebui să intre în competiţie de la egal la egal cu primarul în funcţie, lucru care din păcate la noi, nu este cazul. Foarte mulţi primari au câştigat în oraşele lor în urma prestaţiei pe care au avut-o în calitatea lor de senator, prefect, chiar viceprimar. E cazul primarilor din cele mai importante oraşe: Oradea, Târgu Mureş, Cluj-Napoca, Bistriţa, Baia Mare, Ploieşti, Craiova, Bucureşti, Timişoara, Arad, Braşov şi altele.
Sigur că dacă unii doresc să scoată la licitaţie candidatura pentru Primăria Bistriţa sau la mica publicitate, e treaba lor, dar sper că vorbesc doar în numele lor. Dacă cineva are preocupări să sondeze în continuare opinia publică este liber să o facă. Însă i-aş face o recomandare. Nu de sărbători şi nu când se instalează guverne sau au loc proteste în stradă care desfiinţează clasa politică, fiindcă are mari şanse să dea rateuri serioase pe mii de euro cheltuiţi degeaba. Dar cel mai bine ar fi dacă cei care vorbesc de procente ce privesc încrederea sau intenţia de vot, să ne spună cum stau ei în sondaje, nu alţii. În ceea ce mă priveşte sunt foarte liniştit. Aştept alegerile locale cu convingerea că bistriţenii vor alege viitorul şi nu trecutul, vor alege programe sustenbile economic în loc de idei năstruşnice. Vor alege pe cei cu viziune, care au exprimat clar ce vor să facă în loc de politicieni inventaţi de şefii lor. Cu siguranţă vor alege oameni şi mai puţin partide. Şi cred că e foarte bine aşa.

- Advertisement -
- Advertisement -

Latest News

ALEXANDRU PUGNA, noul manager interimar al Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud

Angajații Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud s-au întrunit astăzi, 14 aprilie 2021, la Sala „Valeria Peter Predescu” a Cinematografului...

Premierii Coaliției și Gheneralull  de la Cotroceni

Demiterea în lacrimi a ministrului, singurului ministru care a început curățenia în Ministerul Sănătății, așa zice Barna, vicepremierul cu miros de aroganță până la...

Consiliul Județean va continua să finanțeze GLORIA 2018. Din păcate, fotbalul bistrițean va trebui să se descurce singur

Președintele Consiliului Județean, Radu Moldovan, a dat astăzi o veste proastă iubitorilor de fotbal: Consiliul Județean nu poate suporta din bugetul pe 2021 o...

Bugete de criză pentru instituțiile de cultură din cadrul Consiliului Județean: ” Cheltuieli salariale reduse în 2021 pentru toată lumea”, anunță președintele Radu Moldovan

Proiectul șefului grupului PNL din cadrul Consiliului Județean, Ioan Zăgrean cu privire la reducerea cheltuielilor făcute de instituțiile de cultură, este deja prins în...

Bugetul Consiliului Județean 2021- Radu Moldovan: ” Peste 300 de milioane de lei merg spre investiții. E o sumă istorică într-o perioadă de pandemie”

Sala de ședințe a Consiliului Județean a fost astăzi gazda unei conferințe de presă susținute de Executivul Consiliului Județean pe tema bugetului acestei instituții...
- Advertisement -

More Articles Like This

- Advertisement -