Scandal politic este și în consiliul local al comunei Lunca Ilvei, acolo unde, culmea, aleșii locali de pe lista USR-Plus vin cu acuze de tot felul la adresa primarului Flaviu Lupșan dar și la cea a noii ”majorități” formate din PNL-PSD și Pro România. Cazul de la Lunca Ilvei are correspondent deja la Dumitra, și acolo USR acuză majoritatea de lipsa transparenței în actul Executiv dar și legislativ.
La Lunca Ilvei, e vorba de două proiecte de hotărâre ale USR, unul dintre ele propunând Executivului transmiterea LIVE a ședințelor de consiliu local.
CE SPUN CONSILIERII LOCALI USR: ”Luna martie aduce perspective nu tocmai pozitive pentru cetățenii comunei Lunca Ilvei. Gradul de răspundere este la fel de ridicat și în cadrul consilierilor ținuți sub papucul majoritar și pare-se că se face abuz în continuare. Abuz tacit, coloana vertebrală lipsește cu desăvârșire, dar s-ar crede că ar avea totuși o explicație. Consilierii ori nu citesc proiectele ori ridică mâna la comandă. Nu are rost să găsim vinovați, situația asta durează de ani de zile, iar acum că se dorește TRANSPARENȚA nu facem decât să îngreunam situația. Ca să nu batem câmpii, propunem să trecem la fapte.
Până în prezent avem două proiecte inițiate de USR
- Utilizarea mijloacelor electronice de comunicare și transmitere a ședințelor de consiliu local;
- Înregistrarea comunei Lunca Ilvei în Sistemul Național Electronic de plată la adresa de internet http://www.xn--ghieul-5lc.ro/)
Cele două proiecte au fost apreciate de cei 10 consilieri prezenți astfel: 3 au votat PENTRU (grupul USR ) și 7 ÎMPOTRIVĂ (grupul PNL PSD Pro Romania). În plină pandemie, aleșii se opun nu doar pentru a simplifica viața cetățenilor ci aduc un prejudiciu de imagine, invocând nereguli în întocmirea proiectului. Nereguli care, dacă ar fi atât de neclare ar fi putut fi ‘curățate’ cu un amendament. Am putea crede că la Lunca Ilvei cele trei formațiuni au făcut alianță. Ce perspective au cetățenii în acest context de dominare continuă?
USR a contestat la Instituția Prefectului refuzul Executivului
În final menționăm faptul că inițiatorul proiectului de hotărâre a fost nevoit să conteste la prefectură, conform Codului Administrativ și a legilor în vigoare. Sesizarea către Instituția Prefectului din Județul Bistrița-Năsăud are la bază contestarea HCL a Consiliului Local Lunca Ilvei nr.15/22.02.2021 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Local Lunca Ilvei, revizuit ca urmare a intrării în vigoare a Ordinului nr. 25/2021