duminică, iulie 12, 2020
2.8 C
Bistrița
More

    Alături de părinţi, la proteste | Ce verifică, de fapt, Autoritatea pentru Protecţia Copilului

    Must Read

    Un important activist ecologist bistrițean, Viorel Pop s-a stins astăzi din viață la SJU Bistrița

    Organizația municipală a PER Bistrița și președintele acesteia, consilierul local Virgil Marton au anunțat...

    Rodica Dobraniș întră și ea în cursa pentru primăria Bistrița. Ea va reprezenta Partidul Oamenilor Liberi

    Opt sunt la această oră, candidații la fotoliul de primar al municipiului Bistrița, din care două doamne:...

    Autoritatea Naţională privind Protecţia Copilului susţine că demersurile sale nu urmăresc decât informeze cu privire la numărul de reclamaţii primite în teritoriu.

    „Ca urmare a cererilor adresate Biroului de Presa al ANPDCA, în baza Legii 544/2001, în legătură cu numărul de plângeri care au fost adresate instituției, cu privire la numărul de persoane care au mers la proteste însoțite de copii, Biroul de Presa al Autorității a solicitat Direcțiilor din subordine sa comunice dacă și câte astfel de plângeri le-au fost adresate. Menţionăm că cererea Biroului de Presă al Autorității către Direcții a fost adresată doar pentru a oferi un răspuns exact celor care au adresat cereri în baza Legii 544/2001.

    Precizăm, de asemenea, că această acțiune are caracter pur informativ, menită a veni în întâmpinarea rezolvării, cu celeritate, a cererilor primite de Autoritate, în baza Legii informațiilor de interes public”, a comunicat ANPDC marţi seară.

    Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului a cerut informări de la filialele din ţară în urma unor plângeri anonime, ce reclamau prezenţa unor părinţi însoţiţi de copii la protestele din ţară din ultimele două săptămâni. La baza acestei acţiuni: un articol din legea de protecţie a copilului care le interzice părinţilor să-i foloseasca pe cei mici în propriul interes. Direcţiile de protecţie a copilului din ţară au primit un mesaj comun de la centru.

    Sorin Chirilă, director DGASPC Alba: „Da, ni s-a solicitat să spunem dacă am avut plângeri cu privire la (n.r. părinți care și-au dus copiii la proteste) sau sesizări și noi am răspuns că nu am avut astfel de cazuri”.

    Şi la Iaşi, reprezentanţii Protecţiei Copilului confirmă primirea mesajului de la centru. Lipsesc reclamaţiile.

    Tiberiu Bantaş, purtător de cuvânt al DGASPC Iași, a declarat pentru Digi24: „La Iaşi a ajuns un e-mail de la Centru, prin care directorilor de la Protecţia Copilului li se cerea să înregistreze pe toate căile plângeri cu privire la posibilele cazuri de copii care au fost duşi la proteste. Până acum, nu au fost primite astfel de sesizări.”

    La Constanţa, reprezentanţii instituţiei spun că a fost înregistrată totuşi o sesizare.

    Mihaela Ristea, director adjunct DGASPC Constanţa: „A fost înregistrată, într-adevăr, o sesizare şi în condiţiile prevederilor legale se vor lua măsurile care se impun. Vom sesiza Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa”.

    Părinţii care ar putea fi găsiţi vinovaţi că au abuzat de copiii lor riscă amenzi între 500 şi 10.000 de lei. Potrivit Convenţiei de protecţie a drepturilor copilului a UNICEF, document ratificat şi de România încă din 1990, copiii au dreptul să participe la întruniri paşnice care nu încalcă drepturile celorlalţi.

    sursa: digi24

    - Advertisement -

    1 COMENTARIU

    1. BA voi sunteti dusi cu pluta ? Estia de la protectia lui peste. Chiar PRESDINTELE ROMANIEI a felicitat parintii care si-au dus copii la mitingurile impotriva coruptiei si a hotiei. La scoala se preda din manual cultura CIVICA. Vin niste plangeri de la votantii pesde, si baga strambe- n continuare.Parintii si copii au fost de mana, nu la crasma si batai, nu la consum de droguri si filme porno, ci la o plimbare in piata cu drapele si pancarte. Ce mai vreti desteptilor. Sa vad care lege idioata interzice asta ? Poate vreo noua ordonanta made Dragnea ! Sunteti de plans !

    Comments are closed.

    - Advertisement -

    Latest News

    Un important activist ecologist bistrițean, Viorel Pop s-a stins astăzi din viață la SJU Bistrița

    Organizația municipală a PER Bistrița și președintele acesteia, consilierul local Virgil Marton au anunțat...

    Prefectul Stelian Dolha, îngrijorat de situația epidemiologică: Suntem în pericol! Numărul cazurilor care crește de la o zi la alta este îngrijorător.

    Prefectul județului Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha face un apel către toți cetățenii pentru a respecta mai departe normele de igienă...

    Rodica Dobraniș întră și ea în cursa pentru primăria Bistrița. Ea va reprezenta Partidul Oamenilor Liberi

    Opt sunt la această oră, candidații la fotoliul de primar al municipiului Bistrița, din care două doamne: Rodica Dobraniș și Doris Rai....

    SITUAȚIE ÎNGRIJORĂTOARE: În Bistrița-Năsăud există 107 de persoane pozitive și 55 de decese. Trendul este ascendent cu 12 cazuri noi în BN și...

    Cu o situație epidemiologică deloc de invidiat, decizia Curții Constituționale privin modul de gestionare a crizei Covid 19, pune județul Bistrița-Năsăud într-o...

    VIDEO: Premierul Orban a cerut prefecților și șefilor din MAI controale la sânge

    Premierul Ludovic Orban, alături de ministrul de Interne, Marcel Vela, a participat la ședința în sistem videoconferință cu prefecții, șefii structurilor MAI...
    - Advertisement -

    More Articles Like This

    - Advertisement -