Faptul că doi consilieri locali PNL, Florin Chereji, respectiv Ioan Peteleu, un fost senator PNL, Dorin Dobra, dar şi mai mulţi bistriţeni printre care şi doi gazetari, Viorel Negru şi Tina Ţucui au protestat joi, în cadrul ședinței de Consiliu Local Bistrița, față de faptul că municipalitatea continuă să țină captivă într-o volieră din parcul municipal o veveriță, este şi rezultat al unei postări a colegului nostru, Cornel Ciocan, cel care a filmat cu telefonul său momentul în care o veveriță aflată în libertate vine la volieră, iar surata captivă începe să se agite, având în vedere că de o jumătate de an aceasta este singură în cușcă. – vezi VIDEO
Reamintim faptul că, în 2016 Consiliul Municipal Bistrița a aprobat alocarea sumei de 21.000 lei pentru achiziționarea unei căsuțe pentru veverițe în parcul municipal. Suma neobișnuită a atras atenția publică, ulterior aflându-se că suma va fi folosită nu doar pentru achiziționarea unei voliere de șase metri pătrați, ci și a șase veverițe, la prețul de 450 lei bucata. Cele șase veverițe — doi adulți și patru pui — au fost aduse în parc în data de 28 aprilie 2016, în prezența primarului Ovidiu Crețu, care a afirmat că intenția sa este de a popula zona cu aceste rozătoare. La scurt timp, puii au reușit să evadeze, iar femela a murit în luna noiembrie, în urma unei hemoragii interne. În acest moment, în volieră mai există o singură veveriță, un mascul, pentru care Primăria Bistrița este dispusă să cheltuiască în acest an peste 2.000 lei pentru a-i asigura hrana și îngrijirea.