sâmbătă, mai 30, 2020
2.8 C
Bistrița
More

    5 persoane au fost rănite într-un accident la Jelna. O mașină s-a răsturnat la Dumitra

    Must Read

    Garda de Mediu a închis stația de mixturi asfaltice de la Beclean. Amenda primită de firmă se ridică la 30.000 de lei

    Consecință a unei sesizări apărută pe pagina de socializare a consilierului local al PMP Beclean, Caius Cârcu...

    Mihai Sărmășan: Poliția Locală mai există la Bistrița ?

    Deciziile Comitetului Național pentru Situații de Urgență prevăd că locurile de joacă din parcurile din țară rămân...

    Două accidente au avut loc astăzi, unul la Dumitra, celălalt la Jelna, aici fiind vorba de 5 victime. Conform primelor verificări, efectuate la fața locului, a reieșit faptul că, pe drumul județean 173, în localitatea Jelna, un tânăr de 21 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Bistrița-Jelna, a pierdut controlul direcției într-o curbă, a pătruns pe contrasens și  a intrat în coliziune cu un alt autoturism care circula din sens opus. Cel de-al doilea autoturism era condus de o femeia în vârstă de 28 de ani, din Jelna. Accidentul s-a soldat cu rănirea celor doi conducători auto și a trei pasageri. Rezultatele testării cu aparatul etilotest au fost negative în ambele cazuri.

    În ceea ce privește accicentul de la Dumitra, aici, un tânăr de 19 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Bistrița-Năsăud, a pierdut controlul acestuia, a ieșit în afara părții carosabile, unde s-a răsturnat, lovind și o semiremorcă (aflată în staționare). În urma accidentului, conducătorul auto și un pasager au fost răniți. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

    - Advertisement -
    - Advertisement -

    Latest News

    Garda de Mediu a închis stația de mixturi asfaltice de la Beclean. Amenda primită de firmă se ridică la 30.000 de lei

    Consecință a unei sesizări apărută pe pagina de socializare a consilierului local al PMP Beclean, Caius Cârcu și, care, anunța poluarea rezultată...

    Mihai Sărmășan: Poliția Locală mai există la Bistrița ?

    Deciziile Comitetului Național pentru Situații de Urgență prevăd că locurile de joacă din parcurile din țară rămân închise și după încheierea stării...

    PSD nu vrea la guvernare dacă va trece moțiunea de cenzură. Se dorește un guvern de uniune națională format din tehnocrați și care să...

    Informația a fost confirmată de deputatul bistrițean Doina Pană, în contextul în care, liderii...

    Bistrița-Năsăud rămâne pe „platou” în cazul epidemiei Covid-19: 79 de cazuri active!

    Situația epidemiologică la nivelul județului Bistrița-Năsăud, astăzi, 29.05.2020, este următoarea: • 18 persoane în carantină instituționalizată;• 2701 persoane în...
    - Advertisement -

    More Articles Like This

    - Advertisement -