Acasă EDITORIAL La mulți ani, Bistrița! La mulți ani, bistrițeni!

La mulți ani, Bistrița! La mulți ani, bistrițeni!

0

Iubesc orașul ăsta de nu mai pot! Dincolo de patriotismul local, inseminat în aproape orice suflet născut, crescut și trăit aici, există în sufletul meu un „ballroom” special, rezervat doar pentru acest oraș.

16 iulie este sărbătoarea noastră, a bistrițenilor, ziua în care ne sărbătorim nu neapărat nașterea, ci primul certificat de naștere oficial, primul document în care se vorbește lumii de acest colț de rai.

Bistrița este cel mai frumos oraș din lume pentru că este orașul meu. Bistrița este, în același timp, frontul în care îmi desfășor lupta primordială, o luptă dusă cu oameni pentru oraș, dar și cu orașul pentru oameni.

Eu văd Bistrița altfel decât e ea în realitate. Văd un oraș plin de zâmbete, eliberat de kitsch-uri, cu mult soare și adăposturi umbroase. Văd un râu limpede, cu maluri pline de viață. Mai văd un centru istoric fără pavele mișcătoare sau ieșite din caldarâm, cu superbele case pline de flori la ferestre.

Mai văd străzi luminate în prag de seară, oameni ținându-se de mână sau sorbind fericiți un rose de Jelna la terasă. Simt miros de pâine, așa cum simțeam în copilărie, pe fosta Traian Banciu. Văd magnoliile pline de flori, pe 1 Decembrie sau pe Republicii. Văd și copacul lalea din parc, iar muzica de la Liliacu îmi sună în ureche.

Mi-e dor de Zanca și Dondoș, pe Stadion, dând indicații copiilor plini de energie. Mi-e dor de Muha și Ca$$a Locco, să-i ascult în tihnă la o boxă, în Vamă. Și de Gubesh mi-e dor, parcă, și de parcul lui de la „Liviu”, acolo unde am și eu o tufă de tradafiri plantată, în schimbul unui 9 salvator la biologie.

Mă bucur și acum de o plimbare pe la Lamă, sau pe Decebal, pe Independenței, sau chiar pe străduțele cochete și liniștite. Mă doare însă când văd ce-a ajuns floașterul de pe Pietonal, pasajele sau clădirile părăsite din buricul târgului. Mă bântuie aminitiri și se amestecă cu tristețe când văd fosta Bibliotecă, sau fostul cinema „23 August”, sau fosta clădire a „taberelor școlare” de pe Independenței, iar exemplele pot continua.

Plâng cu lacrimi de cerneală ceea ce a fost Bistrița, însă vreau să cred că tot acest progres și evoluție va aduce acel aer boem înapoi, acasă. Unii au considerat că această zi, 16 iulie, nu mai are importanță, și au (stră)mutat-o în altă zi și în altă locație.

Eu mă bucur de ziua bistrițenilor azi, și sper ca ea să redevină cândva o zi a noastră, a bistrițenilor. Iubesc de nu mai pot acest oraș!

La mulți ani, Bistrița! La mulți ani, bistrițeni!

Exit mobile version