Acasă Politica ÎNAINTE DE TĂCERE

ÎNAINTE DE TĂCERE

0

Președintele PMP Bistrița-Năsăud, Geea Balaszy Titieni a vorbit aseară la AS TV despre prietenia pe care a avut-o și o are cu fostul lider al PMP, Elena Udrea, acum arestată preventiv pentru acte de corupție. Actualul lider PMP BN a spus că a vorbit de mai multe ori cu Elena Udrea de când a început să aibă probleme, chiar cu puțin timp înainte ca Udrea să fie reținută.

” Am vorbit de vreo două sau chiar trei ori. Mi-a spus mai multe lucruri, cât se poate de personale, despre care nu am voie să vorbesc. Mi-a mai relatat că vor urma și alte lucruri urâte și că partidul trebuie să meargă mai departe. Cu siguranță, Elena Udrea nu traversează acum cea mai bună perioadă din viața ei, dar eu cred că își va demonstra nevinovăția”, a spus Geea Balaszy Titieni.

Întrebată despre viitorul ei politic, al partidului pe care îl conduce la nivel de BN, Geea Balaszy Titieni susține că PMP are viitor politic, deși este o formațiune politică tânără și fără primari afliliați. Cât despre propriul viitor politic, liderul PMP BN spune că ar exista mai multe variante, una dintre ele fiind chiar retragerea din funcția pe care o deține la această oră și implicarea într-un alt fel de proiect.

Exit mobile version