Un eveniment cultural de excepție: premiera românească a cantatei vocal-instrumentale contemporane, Metamorfoze, inspirată de nemuritoarea operă a poetului antic Ovidiu va avea loc luni, 10 noiembrie, cu începere de la ora 19.00 la Palatul Culturii Bistrița.
Compozitorul Dominik Lasota ne propune o frescă muzicală monumentală, dar intimă, de 60 de minute. „Metamorfoze” este o meditație profundă asupra transformării – de la cea socială la cea mai subtilă, a emoțiilor și percepțiilor umane. O structură inovatoare, de tip arc, împletește trecutul și prezentul, dialogând între tradiție, ecouri etnice, polifonie barocă și expresionism romantic. Textul în limba latină subliniază caracterul universal și conexiunea profundă cu tradiția europeană.
Interpretare de elită: O paletă sonoră bogată, construită prin dialogul dintre soliști instrumentali renumiți și ansamblul vocal feminin, sub bagheta Dirijorului Anna Marek-Kamińska. Tenorul Jacek Ścibor adaugă forță și dramatism acestei capodopere.
Artiști:
- Instrumentiști: Jagoda Pietrusiak-Kasprzyk (flaut), Michał Bemben (clarinet), Sylwia Gołębiowska (vioară), Joanna Paluch Perkiewicz (violoncel), Weronika Sura (acordeon I), Mirosław Dymon (acordeon II), Marcin Kasprzyk (pian).
- Tenor: Jacek Ścibor
- Ansamblul vocal feminin
Organizatori: Universitatea din Rzeszów (Polonia), Consiliul Judeţean Bistriţa Năsăud, Primăria Municipiului Bistriţa, Centrul Cultural Municipal George Coşbuc.
Nu ratați această ocazie unică de a fi martorii unei sinteze artistice unde sunetul devine purtătorul tensiunii dramatice și al renașterii eterne.
