Războiul dintre fostul Birou Politic Municipal al PNL și președintele interimar Ioan Turc continuă, asta, după ce, vineri, cei cinci consilieri excluși de Ioan Turc au susținut o conferință de presă în care au vorbit despre această situație complexă și fără logică politică, asta dacă admitem că există așa ceva în politică.
Deși, nimeni nu spune nimic, trebuie precizat faptul că: niciunul din cei care fac parte din actuala conducere interimară a PNL BN: deputatul Robert Sighiartău etc sau chiar Ioan Turc nu au niciun fel de reacții, în timp ce fostul prim-vicepreședinte al PNL BN, primarul Năsăudului Dorin Vlașin spune că a făcut un pas în lateral, fără a mai face alte comentarii. Deși, se dorea o pacificare a PNL BN, aceasta e departe de-a se întâmpla sau a se produce. Oricum, pentru că, tăcerea nu e de ”AUR” , voi scrie și face publică o analiză-sinteză a ceea ce a fost PNL BN în ultimul deceniu: ” Decay of Decedance”, cu bune și cu rele: “Verba volant, scripta manent”
Război total
În acest context, fostul secretar executiv al PNL Bistrița, Dan Brici l-a acuzat pe fostul primar Ioan Turc că și-a adus oameni de la PSD și de la AUR în Biroul Municipal interimar. Un alt consilier propus pentru excludere este medicul Ionel Ruști. Acesta l-a susținut pe Ioan Turc în cele două campanii electorale pentru Primărie. Mai mult, în una dintre campaniile electorale, l-a împrumutat pe Ioan Turc cu o sumă de bani, echivalentul sumei de 80.000 de euro, aproximativ 400.000 de lei. Banii i-au fost restituiți după aproximativ un an de zile, în urma decontării făcute de Autoritatea Electorală Permanentă.
DAN BRICI: “A ajuns consilier local, ar fi putut să fie viceprimar, ar fi putut să fie cel care conducea organizația municipală în lupta cu Partidul Social Democrat, în Consiliul Local. Dar nu a rămas în Consiliul Local, că s-a dus la București și de acolo dă ordine. Noi nu am fost aleși să votăm cum spun ei”.
Mai mult, spune Brici, așa: ” Nu se poate ca tu să spui că noi suntem aripa PSD-ului când tu au luat și ți-ai adus la tine consilieri, oameni de încredere în noul birou al tău, oameni din AUR și din PSD. Ăia ne votează pe noi să ne dea afară? Se știe foarte bine. E vorba de domnul Călin Farcaș și de domnul Harpa de la AUR și de Adrian Vereș, care a fost în conducerea PSD. Ei acum ne judecă pe noi? În decembrie 2024, ei nu erau membri ai PNL Bistrița”
Medicul Ionel Ruști a punctat faptul că a vrut să se retragă din PNL după ce a fost ”decapitată” întreaga conducere municipală: “În momentul în care am văzut ce se întâmplă cu decapitarea organizației locale, primul impuls a fost să mă retrag din PNL, pentru că s-a întâmplat ceva nedemocratic. Dar am mai discutat cu colegii și m-am gândit foarte mult la ce s-a întâmplat când am depus jurământul și cred că eu trebuie îmi termin mandatul. Referitor la acel proiect cu Gloria, eu cred că o echipă de top, indiferent din ce sport, devine simbolul unui oraș, devine ceva care stimulează și economia acelui oraș, stimulează și inspiră oameni”.
Acesta a fost întrebat de jurnaliști dacă l-a împrumutat pe Ioan Turc în campanie. “I-am împrumutat bani lui Ioan Turc pentru campanie, aproximativ 80.000 de euro și i-am primit înapoi, după un an”, a spus Ruști.
Concluzia o trage Dan Brici: ” Eu îmi pun un semn de întrebare: domnul Turc e în PNL? Că noi suntem”.
