După ce am participat la Toamna Culturală Românească de la Viena, ne-am continuat drumul spre Germania, oferindu-ne o mică vacanță alături de copiii din München. Evenimentul din capitala Austriei ne-a adus bucuria unei diaspore active, implicate, dornice de informații și preocupată de ceea ce se întâmplă acasă. Lecturile și dialogurile noastre au stârnit multe întrebări, semn că românii de dincolo de graniță nu și-au pierdut interesul pentru țară, chiar dacă uneori distanța pare mare.
Odată pășind în Germania, printre vești despre ordine, curățenie și disciplină, am aflat și noi despre ultima ispravă românească: Curtea Constituțională respinge proiectul de micșorare a pensiilor magistraților. Cum se spune, corb la corb nu-și scoate ochii. Era, de altfel, de așteptat. Doar că – surpriză! – prea fericitul nostru prim-ministru, cu sprâncenele încordate, anunța cu gravitate că, dacă proiectul îi este respins, va demisiona.
Recunosc, m-a trecut un fior: cum să ne lase chiar acum iubitul Bolojan? Am răsuflat ușurat însă – omul s-a răzgândit, potrivit tradiției românești. Mierea puterii rămâne dulce, iar scaunul cald.
Așa că am putut, în sfârșit, să privesc liniștit toamna care se așterne peste Bavaria. Un spectacol de culori: verde, galben, maro, albastru – frunze zburdalnice care dansează în aerul umed, picături mărunte de ploaie, o atmosferă tipic bavareză.
Ne-am plimbat prin Landshut, un orășel fermecător, și am decis să ne oprim la un restaurant italian. Pofta de pizza ne-a condus acolo. Odată intrați, am simțit imediat aroma mediteraneeană și voioșia specifică italienilor. Am întrebat tânărul ospătar în ce limbă să comandăm – germană sau italiană? Cu un zâmbet amabil ne-a spus: „cum doriți, chiar și în spaniolă, dacă preferați”.
Am ales totuși germana. Spre finalul mesei, auzindu-ne vorbind între noi, ospătarul s-a apropiat și, cu un zâmbet sincer, ne-a spus:
— „Nu am știut, dar puteți comanda și în limba română. Eu sunt din Cugir.”
I s-a luminat chipul când a aflat că suntem ardeleni. Am stat de vorbă o vreme, descoperind un tânăr plecat de 15 ani, cu dor de casă, politicos, elegant, stăpân pe patru limbi străine – un român care te face să fii mândru.
Nu i-am spus nimic despre deciziile Curții Constituționale. Ce rost ar fi avut să-i stric ziua? Mai bine am privit împreună frunzele galbene care se aștern peste Landshut, am ascultat ploaia fină și am lăsat toamna bavareză să ne vorbească despre echilibru, culoare și liniște – acele lucruri simple pe care, uneori, le uităm acasă.
