Instituția Prefectului va pune capăt scandalului de la primăria Chiuza. Astfel, prefectul Teofil Cioarbă a confirmat joi că a semnat o plângere prealabilă care a fost transmisa Consiliului Local Chiuza legată de hotărârea de demitere a viceprimarului Cristian Roș . Prefectul spune că n-a fost conform legii nici rezultatul votului, care nu permitea demiterea (au fost 7 voturi din 13 pentru demitere si era nevoie de 8 pentru o majoritate calificată) dar că n-au fost respectate nici prevederile privind convocarea și nici alte elemente care tin de proiect. Prefectul Cioarbă a mai spus și că-i cere explicații secretarului Consiliului Local din Chiuza pentru că și-a pus avizul de legalitate pe hotărârea cu pricina.
Viceprimarul s-a adresat instanței
Și fostul viceprimar s-a adresat instanței de contencios de la Tribunalul Bistrița-Năsăud și a cerut anularea hotărârii de demitere si până la judecarea acesteia, în procedură de urgență, suspendarea deciziei. Suspendarea hotararii care l-a trimis acasă are termen de judecată în 24 octombrie.
Se pare ca nici conducerea filialei județene PSD n-ar fi fost de acord cu modul în care primarul Bradea, reîntors, deocamdata temporar în funcție, până la o decizie finala a instanței, si-ar fi mazilit mai tânărul coleg de partid.
Despre acest caz Bistrita Express a scris pe larg aici:
