Un incendiu de vegetație uscată și jnepeniș a fost detectat sâmbătă de Ciprian Constantineanu, un ghid montan din Bucovina, care a raportat incidentul și a intervenit pentru a limita extinderea flăcărilor până la sosirea echipelor specializate. Apreciem dedicarea și rapiditatea sa.
Asociația Ursul Brun a facilitat accesul în zonă, oferind un vehicul de teren și participând la recunoaștere și mobilizare.
Se estimează că suprafața afectată este de aproximativ 1,4 hectare, cu vegetație specifică zonei alpine. Încă există focare izolate, reaprinse din cauza vântului puternic.
Pe teren, intervin echipe din Parcul Național Munții Rodnei și pompieri militari de la Garda de Intervenție Sângeorz-Băi, care lucrează la stingerea focarelor rămase și monitorizează zona afectată pentru a preveni reaprinderile.
Intervenția se desfășoară într-o zonă greu accesibilă, parte din Parcul Național Munții Rodnei, în colaborare cu administrația parcului și cu sprijinul ISU Bistrița-Năsăud.
