„Străzi pline de apă după fiecare ploaie. Șoferi nevoiți să ocolească bălți uriașe, pietoni care sar peste trotuare pline de apă și trafic blocat. Nu e o surpriză – e o problemă veche, lăsată nerezolvată ani la rând”, a transmis primarul Bistriței, Gabriel Lazany.
„Suntem în teren, împreună cu echipa tehnică, și identificăm toate zonele în care apar inundații. Vrem o imagine clară, completă, ca să putem interveni cu soluții rapide și eficiente. Nu ne oprim la constatări – vrem să începem lucrările acolo unde se poate cât mai repede.
Problemele care îi afectează direct pe bistrițeni nu sunt doar un detaliu. Sunt prioritățile noastre. Nu putem schimba totul peste noapte, dar nu mai lăsăm problema baltă – la propriu”, a transmis Gabriel Lazany.