Săptămâna aceasta, polițiștii din Bistrița-Năsăud au pus în aplicare două mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, ambele emise de către Tribunalul Bistrița-Năsăud, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean.
”Mandatele au fost emise pe numele unui bărbat de 36 de ani, din Rebrișoara, condamnat la pedeapsa de 4 ani și 8 luni pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea de grup infracțional organizat și trafic de droguri, precum și pe numele unui bărbat de 42 de ani, din Bistrița, condamnat la pedeapsa de pedeapsa de 5 ani și 10 luni pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea de grup infracțional organizat și trafic de droguri”, a transmis Poliția.
Cei doi bărbați condamnați la închisoare au fost duși de polițiști în penitenciar pentru ispășirea pedepselor.
