Muntele a fost dintodeauna un loc, un spațiu al împăcării, spunem noi, între om, natură și Dumnezeu, mai ales că, în căutările sale spirituale, omul a văzut în munții cei înalți o treaptă spre o pace trainică cu Divinitatea.
Nu cred că poți împlini 100 de ani în mijlocul și în nebunia unei metropole. De asemenea, nu cred că, Dumnezeu ar vrea să locuiască într-un complex de blocuri cu sute de apatamente, cu zeci și sute de sunete, zgomote nedefinite, aspre, deranjante: lumini colorate, sirene de poliție, pompieri, glasurile nopții care urlă în metropole.
Poate nu vrea să stea aici, dar, cu siguranță, dacă, o iei din centrul Telciului spre Telcișor și, de acolo, pe ”tainice” poteci, ajungi pe valea Stejarului și, de acolo, mai sus, mult mai sus, pe munte, urci și tot urci spre locuri unde primăvara vine mai greu.
Sunt locuri însemnate aici
De acolo, de sus, privirii tale se înfățișează o panoramă magnifică. Vezi firul văilor întortocheate, satele presărate de-a lungul lor, imensele păduri de brazi ce străjuiesc neclintite hotarul văii. Muntele îl simţeam trist, meditând la aspra-i singurătate. Aştepta liniştit şi demn în împietrirea sa ca, acolo sus, fiinţe nevăzute să aprindă miliardele de felinare ale nopţii.
Printre brazii uriaşi, se presăr zeci de izvoare ce şopteau îngrămădirilor de stânci abrupte, păstrăvilor cu luciri de curcubeu, vietăţilor mai mari sau mai mici o invitaţie la bine-meritata odihnă. Vântul bătea în reprize. Calm, el păstra în zborul lui, adieri de iarbă proaspăt cosită, răşini sau fumuri ridicate din vetrele satelor. Părea că timpul se oprise în loc, cumva stânca ieşise din dinţii lui ascuţiţi cu care aceasta măcina vieţi, păduri, oameni, flori şi stele.
Aici locuiește, alături de una din fiicele sale, Manoilă Mureșan, telceanul care a împlinit 100 de ani.
Am ajuns și noi aici alături de primarul Sever Mureșan, cel care, alături de o echipă din primăria Telciu a venit aici cu un tort, o diplomă aniversară și cu gînduri bune și un mesaj de susținere din partea întregii comunități telcene.
Jos, în vale, se aud tălăngi şi mugete.. Asemeni unei aripi de înger, liniştea se instaurează peste tot şi în toate. Doar ici-colo, mai auzi un hămăit de câine care despică noaptea şi ochiul ei veşnic deschis, ce clipeşte vesel. Sunt locuri însemnate aici ! mi-am zis, aici, aici cu siguranță trăiești 100 de ani.
