Un tânăr în vârstă de 20 de ani din Viile Tecii își va petrece mai bine de trei ani din viață în spatele gratiilor, potrivit buletinului de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Pe numele acestuia, Judecătoria Bistrița a emis mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.
Tânărul a fost condamnat la pedeapsa de trei ani și șase luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
La data de 23 aprilie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, Compartimentul Urmăriri, au pus în aplicare mandatul emis de Judecătoria Bistrița și l-au ridicat pe cel în cauză.
Acesta a fost încarcerat în Penitenciarul Bistrița unde își va ispăși pedeapsa.