DSVSA Bistrița-Năsăud precizează că, până la data de 10 aprilie, în cele trei abatoare autorizate din județ au fost sacrificate peste 20.000 de ovine – oi, miei și tineret ovin. Potrivit DSVSA, în urma acestor sacrificări a fost obținută o cantitate totală de 268.461 kg de carne.
Carnea obținută a fost destinată exportului, schimburilor intraunionale și comercializării pe piața internă. Astfel, 100.480 kg carne au fost exportate în Algeria. De asemenea, 136.387 kg au fost livrate în Italia, 4.643 kg în Croația, iar 26.673 kg în Grecia, în cadrul schimburilor comerciale din Uniunea Europeană. Pe piața națională au fost comercializate 278 kg de carne.