Un bărbat din Lechința a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști după ce a fost prins beat și cu permisul suspendat la volanul unei mașini care circula pe Drumul Județean 172E, potrivit buletinului de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
”La data de 27 martie, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința au efectuat semnale de oprire unui autoturism care circula pe Drumul Județean 172E, prin Lechința. Șoferul nu a oprit autoturismul la semnalele polițiștilor, continuându-și deplasarea pentru încă aproximativ 500 de metri, fiind ulterior oprit și interceptat de către polițiști. În urma testării etilotest, rezultatul indicat a fost de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la spital pentru a-i fi recoltate probe biologice, în vederea determinării alcoolemiei. În urma cercetărilor, s-a stabilit și că bărbatul avea suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice. Cu privire la cele constatate, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și conducere a unui vehicul sub influența alcoolului”, se arată în buletinul Poliției.
În urma probatoriului administrat, a fost dispusă reținerea bărbatului de 61 de ani din Lechința, pentru o durată de 24 de ore.
Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița Năsăud, urmând să fie prezentat magistraților cu propunere de luarea a unei măsuri preventive.
Polițiștii continuă cercetările pentru documentarea faptelor.