Vineri, 21 martie în sistem de videoconferință, adică fără prezenta efectivă a consilierilor locali în sala de ședințe, primarul Gabriel Lazany a convocat a doua ședință extraordinară din acest an, una dedicată Bugetului Bistriței pe 2025.
Pe lângă bugetul orașului în aceeași sedință vor fi fi supuse votului și bugetele mai mici, cele ale instituțiilor subordonate: adică cel al Ocolului Silvic Municipal Bistrița, bugetul societății care administrează Parcul Industrial Bistrița Sud.
De asemenea, pe ordinea de zi a ședinței mai există trecut și acordul de asociere al municipalității cu Consiliul Județean pentru susținerea clubului Gloria Bistrița, Consiliul Județean a adoptat de altfel în 12 martie două acorduri de parteneriat cu Municipalitatea, unul pentru Gloria Bistrița, prin care îl imputerniceste pe vicele Cristian Carlig (nn exclus din PNL) și pe consilierul PSD, Ciprian Buta sa faca parte dintr-un asa numit comitet de coordonare. Un al doilea acord de parteneriat al CJ cu municipalitatea vizează intrarea ca asociat în societatea Business Park Bistrița Sud, administratorulParcului Industrial Bistrița Sud, societate sub umbrela caruia va funcționa și LDP-ul, ale caror acțiuni urmeaza sa fie preluate de municipalitate.