Dorel Cosma: Centrul Documentar de pe pietonalul bistritean, lovit de fantoma economiei

Într-un oraș unde fiecare leu trebuie drămuit cu o precizie demnă de un minister al austerității, directorul pensionar Gavrilă Țărmure a reușit o performanță „remarcabilă”: o economie colosală prin eliminarea a…două salarii. O adevărată victorie financiară, dacă ignorăm faptul că aceste salarii aparțineau celor care mențineau în viață unul dintre cele mai valoroase centre culturale ale Bistriței.

În inima orașului, la Centrul Documentar, scriitorul și jurnalistul Vasile Jimboreanu – sau nea Jimy, așa cum îl știe toată lumea – își începe ziua cu o rigurozitate aproape elvețiană. La peste 80 de ani, el și-a transformat munca de documentare și arhivare a evenimentelor sportive și culturale într-o veritabilă profesie de credință. Plicurile sale documentare, revistele clasificate în română, germană și maghiară, biblioteca de câteva mii de volume și expozițiile de trofee cultural-sportive sunt nu doar o sursă de informare, ci și un patrimoniu impresionant pentru Bistrița. Generații întregi de tineri au venit aici pentru a-și documenta lucrările de licență, iar miniștrii și vizitatorii străini care au trecut pragul Centrului au fost impresionați de această comoară culturală.

Însă, în logica lui Țărmure, ceea ce nu aduce profit trebuie eliminat. Așa că, fără prea multe remușcări, valul de reduceri „necesare” a lovit și acest spațiu. Dacă nu a reușit să-l desființeze complet din cauza presiunii publice, directorul a trecut la măsuri mai subtile: reducerea personalului. Prima victimă a fost colega lui nea Jimy, cea care îl sprijinea în redactarea documentelor, menținerea ordinii și, mai ales, în digitalizarea arhivei. O muncă esențială, care ar fi permis oricui să acceseze informațiile online. Dar, în viziunea directorului, nea Jimy „nu avea nevoie de sprijin”, așa că salariul colegei a fost eliminat.

Mai nou, și nea Jimy însuși este vizat. Din „uriașa” sumă de 1.500 de lei pe care o primea pentru munca sa, o parte i-a fost tăiată, fiind trecută la „economii”. O decizie de o logică impecabilă, mai ales dacă o comparăm cu salariul lunar de peste 18.000 de lei al lui Țărmure. Cu siguranță, sacrificarea acestor două salarii a salvat bugetul instituției și a schimbat radical situația financiară a orașului…

Sigur, dacă nea Jimy ar fi investit în colecționarea unor tablouri scumpe, în organizarea unor evenimente extravagante pentru elitele culturale convenabile sau în promovarea unor „artiști de casă”, poate că soarta sa ar fi fost alta. Dar nu, el a ales să arhiveze trecutul, să ofere acces la informație și să își facă meseria cu onestitate.

Pentru moment, Centrul Documentar încă rezistă, la fel ca nea Jimy. Întrebarea este: până când? Și, mai ales, cine va avea curajul să spună că distrugerea acestui loc de valoare a fost justificată de… marea economie a lui Țărmure?

Deocamdată, îl mai avem pe nea Jimy și bogăția extraordinară din Centrul Documentar. Să sperăm că printre aleșii noștri se mai găsesc oameni cu suflet și dragoste pentru istoria locală, oameni care să înțeleagă valoarea unor personalități ca Vasile Jimboreanu.

Să ne trăiești, nea Jimy! Lumea te iubește, chiar dacă unii vremelnici cred că vor fi nemuritori. Va veni ziua când vor fi arătați cu degetul.