Biroul Electroral Central a invalidat candidatura lui Călin Georgescu, cu zece voturi „pentru” și patru „împotrivă”. La aflarea deciziei, manifestanții aflați în fața BEC au reacționat violent – au rupt gardurile instalate de jandarmi, au aruncat cu sticle și cu diverse obiecte și s-au îmbrâncit cu forțele de ordine. Noi scene violente au avut loc la câteva ore distanță, după ce BEC a publicat motivarea deciziei. Susținătorii lui Georgescu au aruncat cu petarde, cu bucăți de piatră smulse din pavele și au dat foc unor obiecte, iar jandarmii au intervenit cu gaze lacrimogene. După ciocnirile cu jandarmii, protestatarii s-au împărțit în mai multe grupuri care s-au împrăștiat în diferite zone din Centrul Capitalei. O parte din ei au ajuns pe bulevardul care face legătura între Piața Universității și Piața Unirii, unde au făcut foc în mijlocul străzii.
- Manifestația s-a încheiat în jurul orei 02.00, când centrul Capitalei era împânzit de forțe de ordine, care au făcut filtre, iar traficul rutier pe bulevardul I.C. Brătianu a rămas blocat în continuare.
Biroul Electoral Central și-a motivat decizia susținând că a ţinut cont de aspectele „deja tranşate” de Curtea Constituțională, iar persoanele care candidează la Preşedinţie trebuie „să respecte Constituţia şi să apere democraţia”.
BEC arată că prin decizia din 6 decembrie 2024 de anulare a alegerilor prezidențiale Curtea Constituţională „a tranşat implicit şi general obligatoriu şi cu privire la neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru înregistrarea candidaturi depuse de către candidatul Călin Georgescu, fiind inadmisibil ca, la reluarea procesului electoral, să se considere că aceeaşi persoană îndeplineşte condiţiile pentru a accede la funcţia de preşedinte al României”.
Biroul Electoral concluzionează că, în condițiile în care instanța de contencios constituțional a decis cu privire la aceste aspecte, îndeplinirea celorlalte condiții de înregistrare a candidaturii devine irelevantă.
1 Comment
Oare de ce nu reușesc să mă conving că acești oameni ar lupta pentru mine? Că toată propaganda lor suveranistă ar fi cât de cât în favoarea mea? Am această pretenție atâta timp cât au tupeul să vorbească în numele poporului, adică și al meu. Foamea de putere e scrisă în diagonală pe toate imaginile care abundă pe social media. Sunt ahtiați să dea năvală în toate instituțiile publice, dar în ce scop? Îmi vor îmbunătăți mie traiul? Niciodată nu au promis așa ceva. Tot ce au promis a fost răzbunare. Ce am eu cu răzbunarea lor? Când mă duc sa votez nu mă duc să mă răzbun pe cineva. Eventual încerc cu ștampila să evit răul cel mai mare. La altceva nu cutez să sper. Iar când îi văd pe fomiștii ăștia după putere mă apucă groaza. Din Bistrița au plecat 3 parlamentari din noua revoluție suveranistă. Ce au făcut ei pentru cei care i-au votat și le-au asigurat salariile mai mult decât confortabile? Au zbierat prin piețele bucurestene sau prin parlament în cel mai bun caz. Nouă la ce ne folosesc zbieretele lor? Chiar credeți că va fi pâinea mai ieftină dacă ajung ăștia la putere? Sunt ispitit să va îndemn: votați-i și vă veți convinge. Că de 35 de ani votăm și regretăm, dar nu vrem să ne lecuim.