Așa cum deja se știe, Gloria 2018 Bistrița-Năsăud are în plan un proiect handbalistic românesc. Președintele Consiliului Județean, Emil Radu Moldovan, a explicat, în cadrul unei conferințe de presă, că se vor face demersuri ca la Bistrița să evolueze cât mai multe handbaliste românce și să se formeze o pepinieră pentru echipa națională. Oficialii echipei bistrițene nu au mai stat mult pe gânduri și au început tatonările pe piața transferurilor. Astfel, după ce jucătoarea de mână stângă, Daria Bucur a semnat cu Gloria 2018, la echipa lui Pera ar mai fi pregătite să vină Lorena Ostase şi Corina Lupei.
Ana Maria se întoarce acasă
După ce a apărat poarta și culorile Gloriei Bistrița-Năsăud în perioadele 2016-2019 și 2020-2022, Ana Maria se întoarce acasă, aducând cu ea experiența și determinarea care au consacrat-o în handbalul românesc. Măză a demonstrat de-a lungul carierei sale calități remarcabile pe teren. A evoluat la Universitatea Cluj-Napoca, Minaur Baia Mare și SCM Gloria Buzău, contribuind semnificativ la performanțele acestora.
De asemenea, a reprezentat cu mândrie echipa națională a României, participând la Campionatul European din 2020.
Revenirea sa la Gloria Bistrița-Năsăud marchează o nouă etapă în cariera sa, dar și o oportunitate pentru echipa noastră de a beneficia din nou de abilitățile și experiența sa.
Ana Maria a fost întotdeauna apreciată de suporteri pentru devotamentul și profesionalismul său, iar prezența ei în poartă va aduce din nou un plus de siguranță și încredere echipei.