”Știrile de la ora 17.00” nu au fost inventate de PRO TV pentru că, după ce am mai parcurs o nouă serie de ziare ce apăreau în urmă cu peste 100 de ani, i-am dat dreptate lui Eminescu: ” Toate-s vechi și nouă toate, tu te-ntreabă și socoate/ Ce e val ca valul trece”.
” Cadavrul unui om mutilat în mod bestial a fost descoperit sub un pod de pe drumul dintre Pintic și Nepos”, așa titra pe una din coloanele primei pagini, unul din puținele ziarele de limbă română ce apărea în Transilvania începutului de secol al XX-lea, mai precis în luna octobrie a anului 1902.
În articolul semnat de ”Crișan” este descrisă o crimă samavolnică produsă în luna octombrie 1902 la Rebra, mobilul ei fiind banii, lăcomia unui oarecare George Vartolomeu. Astfel, după ce, sub un pod de pe drumul dintre Pintic și Nepos, a fost descoperit ”cadavrul unui om mutilat în mod bestial”, Poliția cezaro-crăiască a deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele în care a fost săvârșită crima respective. Așa cum spune jurnalistul ” Mult timp nu s’a putut constata identitatea victimei, nici nu s’a putut descoperi făptuitorul. Abia pe la sfîrșitul lunei trecute (n.red.- decembrie) s’a constatat că mortul era călugărul Ștefan Constantin din Ilvamare, care de ani de zile umbla prin comunele de pe Bârgae și de pe Someș, mângâind oamenii cu rugăciuni și sfaturi bune”.
Tot din articol aflăm date din anchetă: ” Călugărul strânsese din darurile ce le primia câteva sute de fiorini. Banii și-î plasa de obicei la institutele de economie, dar se întâmpla că dădea la oamenii lipsiți, cu împrumut. Intre alții ’i era dator și George Vartolomeiu din Rebra cu 600 coroane. Călugărul a mers în noaptea de 8 Octombrie la Vartolomeiü, care l’a primit bine. Văzând insă că Ștefan Constantin ace ia sine o sumă mai mare de bani, l’a cuprins ispita diavolului și când oaspete dormia, l’a omorît cu toporul jefuindu-i de toți banii săi, în sumă de vr’o 800 coroane. Apoi luând cadavrul, l’a ascuns sub un pod, unde i’sa găsit a doua zi copiii, care păzeau vitele”.
Anchetatorii și-au făcut bine treaba, iar urmele i-au dus la George Vartolomei din Rebra și, în casa căruia, jandarmii unguri au descoperit urme de sânge. De altfel, Vartolomei a fost trecut de la debutul anchetei pe lista suspecților, acesta fiindu-I dator călugărului Ștefan Constantin cu suma de 600 de coronae, acesta din urmă practicând soi de ”camătă”, el împrumutând bani pe valea Bârgăului și a Someșului : ” Gendarmii din Feldru au descoperit zilele acestea urme de sânge în casa lui Vartolomeiü și luându-i la interogatoriu, el și-a mărturisit crima. Asasinul fu transportat la penitenciarul din Bistrița, unde este ținut în prevenție până i se va face judecata”.
”Asasinul fu transportat la peniteciarul din Bistrița unde este ținut în prevenție până i se va face judecata”, încheie ziaristul Crișan articolul.
N.red: mulțumesc prietenului DANIEL GEORGIU pentru căutările sale în presa unor vremi trecute