Întrucât ne apropiem de finalul anului 2024, considerăm utilă o recapitulare a principalelor surse de finanțare pe care le au la dispoziție antreprenorii români, în funcție de stadiul de viață al companiei, industria în care activează și localizarea geografică.
Săptămâna trecută ne-am reamintit etapa de pregătire a companiei pentru finanțare: crearea unei echipe puternice cu roluri și responsabilități clare, ajustarea situațiilor financiare, stabilirea sumei necesare și a destinației fondurilor, identificarea și selectarea surselor de finanțare potrivite, elaborarea întregii documentații (inclusiv previziuni financiare), negocierea și semnarea contractului de finanțare.
Continuăm în newsletter-ul de astăzi cu principalele surse de finanțare disponibile antreprenorilor români.
Etapa incipientă (Early-stage)
Cunoscută și sub denumirea de start-up, adică o companie aflată în etapa de căutare și validare a unui model de afaceri profitabil și scalabil.
În această etapă, afacerea se află în faza de planificare sau lansare, iar resursele financiare sunt limitate. Principalele surse de finanțare sunt:
1/ Autofinanțare (Bootstrapping): Majoritatea antreprenorilor români folosesc economii personale sau sprijin de la familie și prieteni pentru a demara afacerea.
2/ Investitori providențiali (Business Angels): Investitori individuali care oferă capital financiar și sprijin strategic companiilor aflate în stadiile incipiente de dezvoltare. Investesc din propriile economii, spre deosebire de fondurile de capital de risc, care utilizează resurse colective. Pe lângă finanțare, investitorii providențiali oferă expertiză, mentorat și conexiuni din rețeaua lor profesională. Sunt dispuși să își asume riscuri mai mari decât băncile sau alte instituții tradiționale, deoarece urmăresc companii cu potențial mare de creștere. Investitorii providențiali sunt o soluție excelentă pentru antreprenorii care au idei inovatoare, dar nu dispun de capitalul necesar pentru a le transforma în realitate, oferindu-le mai mult decât bani – un parteneriat strategic pentru succes.
3/ Acceleratoare de afaceri : Sunt programe structurate destinate să sprijine startup-urile în stadiile incipiente de dezvoltare (early stage), oferindu-le resurse, mentorat și, de multe ori, finanțare, pentru a le ajuta să își accelereze creșterea într-un timp scurt. Acceleratoarele selectează un număr limitat de startup-uri printr-un proces competitiv, bazat pe potențialul lor de creștere, inovare și fezabilitatea ideii. Programele durează de obicei între 3 și 6 luni, perioadă în care startup-urile beneficiază de resurse intensive. Startup-urile participă la workshop-uri, sesiuni de mentorat și activități de dezvoltare a competențelor (ex. strategii de vânzări, atragerea de investiții, dezvoltare tehnologică). Unele acceleratoare oferă startup-urilor finanțare inițială în schimbul unui procent din capitalul companiei. La finalul programului, startup-urile își prezintă proiectele în fața investitorilor potențiali pentru a atrage finanțare suplimentară. Acceleratoarele ajută startup-urile să își testeze și să își valideze rapid produsele sau serviciile. Participarea într-un accelerator deschide uși către o comunitate vastă de investitori, parteneri și clienți.
4/ Finanțări nerambursabile (Granturi): Programe guvernamentale sau fondurile europene care oferă finanțare pentru demararea și dezvoltarea afacerilor. Procesul de aplicare și raportare este complex și necesită resurse de timp și expertiză. Procesul este îndelungat și se pot pierde oportunități de piață și fluxul de numerar poate fi afectat grav. Cu toate că finanțările nerambursabile reprezintă încă o oportunitate pentru antreprenori, recomandarea noastră este să le accesați doar atunci când puteți finanța un proiect și din alte surse. Nu confunda finanțarea nerambursabilă cu primirea de bani gratis. Conceptul de bani gratis nu există, este o himeră.
5/ Finanțarea participativă (Crowdfunding): În loc să se bazeze pe investitori tradiționali sau bănci, persoanele sau afacerile care doresc să strângă bani pot folosi crowdfunding-ul pentru a primi donații, împrumuturi sau investiții de la oameni obișnuiți. De aceea, crowdfunding-ul se mai numește și democratizarea investițiilor. Există trei tipuri principale de crowdfunding: donații, împrumuturi și investiții. Ca instrumente financiare folosite amintim împrumutul convertibil și SAFE.
Faza de Creștere (Growth-stage)
O companie aflată în acest stadiu de dezvoltare se mai numește și Scale-up.
Pe măsură ce afacerea începe să genereze venituri și caută extindere, accesul la finanțare devine mai variat:
1/ Credite bancare: Reprezintă una dintre cele mai frecvente forme de finanțare accesată de antreprenori pentru a susține și dezvolta o afacere. Acesta presupune obținerea unei sume de bani de la o instituție financiară, cu obligația de a o rambursa în rate, într-o anumită perioadă, alături de o dobândă stabilită prin contract. Tipuri de credite : pentru investiții, pentru capital de lucru, linia de credit (overdraft), ipotecar, imobiliar etc.
2/ Programul IMM Invest: Este un program guvernamental de sprijin financiar destinat întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri) din România, care oferă acces la credite garantate de stat pentru finanțarea activității curente și a investițiilor. Programul a fost inițiat în 2020 și acoperă până la 90% din valoarea creditului.
3/ Venture Capital (VC): Reprezintă o formă de finanțare în care investitori specializați (numiți „venture capitalists” sau „VC”) oferă fonduri companiilor aflate în faze incipiente sau de creștere rapidă, în schimbul unui pachet de acțiuni în cadrul companiei. Această formă de finanțare este potrivită pentru afaceri cu potențial mare de creștere, dar și cu un grad ridicat de risc.
4/ Factoring: Soluție de finanțare pe termen scurt prin care o companie își vinde creanțele (facturile neîncasate) către o instituție financiară specializată (numită factor) în schimbul unui avans imediat de numerar. Acest instrument ajută companiile să își mențină fluxul de numerar pozitiv și să reducă riscurile asociate întârzierii încasărilor.
5/ Parteneriate strategice: Reprezintă alianțe pe termen lung între două sau mai multe companii care decid să colaboreze pentru a-și atinge obiective comune, beneficiind fiecare de resursele, cunoștințele și experiența celeilalte părți. Aceste colaborări sunt esențiale pentru creșterea competitivității, accesul la noi piețe sau dezvoltarea de produse și servicii inovatoare. Cele mai întâlnite tipuri de parteneriate în afaceri sunt: joint venture, distribuție, cercetare—dezvoltare (R&D), acces la noi piețe, tehnologice.
Maturitate
În etapa de maturitate, afacerea are un flux de numerar stabil și este interesată de diversificare sau consolidare:
1/ Obligațiuni corporative: Sunt instrumente financiare emise de companii pentru a atrage capital de la investitori, cu promisiunea de a returna suma împrumutată la o dată viitoare (scadență), împreună cu dobânda aferentă. Acestea sunt o alternativă la creditele bancare și o modalitate eficientă de a obține finanțare pentru proiecte de dezvoltare, expansiune sau restructurare.
2/ Credite de investiții: Băncile oferă produse financiare complexe pentru achiziții sau extinderi majore.
3/ Fonduri de private equity: Reprezintă o formă de finanțare prin care fonduri de investiții sau investitori privați achiziționează acțiuni într-o companie privată (nelistată la bursă) pentru a contribui la dezvoltarea și creșterea acesteia. De obicei, fondurile de private equity investesc în companii mature, cu un potențial semnificativ de dezvoltare, restructurare sau eficientizare. Scopul final al acestor investitori este de a obține un profit substanțial prin vânzarea companiei sau a participației după o perioadă de câțiva ani.
4/ Listarea la Bursă: Cunoscută și sub denumirea de ofertă publică inițială (IPO – Initial Public Offering), reprezintă procesul prin care o companie își oferă acțiunile spre vânzare publicului larg prin intermediul unei burse de valori. Astfel, compania devine o entitate publică, iar acțiunile sale pot fi tranzacționate pe piața secundară. Acest pas strategic le oferă companiilor acces la capital semnificativ și posibilitatea de a-și crește vizibilitatea și credibilitatea.
Acesta a fost ultimul newsletter din anul 2024. Ne vom revedea joi, 16 ianuarie 2025. Vă mulțumesc pentru atenție și vă doresc sărbători fericite!