Bistrițeni de toate vârstele, de la copii până la seniori, s-au adunat, joi, în Piaţa Centrală din municipiul Bistriţa, lângă statuia poetului Andrei Mureşanu, pentru a participa la manifestările dedicate Zilei Naţionale a României.
Manifestările au debutat cu un ceremonial religios şi militar, la care au participat, printre alţii, parlamentarii , Diana Morar, Robert Sighiartău, Ovidiu Florean, prefectul judeţului Bistriţa-Năsăud, Teofil Cioarbă, subprefecții Decsey Attila și Eugen Curteanu, preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Moldovan, cei doi vicepreşedinţi ai CJ – Cristian Cârlig și Dan Tămaș, primarul Bistriţei, Gabriel Lazany, viceprimarul Ștefania Stere, protopopul ortodox de Bistriţa, Alexandru Vidican, protopopul Greco-Catolic, Cristian Goia, precum și şefi de instituţii deconcentrate și de structuri militarizate.
După intonarea Imnului Naţional şi ceremonialul religios, primarul Bistriţei, Gabriel Lazany le-a vorbit celor prezenţi, în discursul său, despre semnificația zilei de 1 Decembrie.
Astăzi, aici, în inima Bistriței, celebrăm cea mai importantă zi din istoria noastră – Ziua Națională a României. Este ziua în care ne amintim de curajul și de sacrificiile celor care au scris Marea Unire din 1918. Marea Unire a fost împlinirea visului de veacuri al strămoșilor noștri de a trăi uniți într-o singură țară, clădită pe libertate și demnitate. Acest moment de solidaritate și curaj ne amintește că unitatea este puterea noastră, iar nimeni NU are dreptul să ne dezbine. Să cinstim moștenirea lor păstrând România unită și demnă!
În acest loc binecuvântat de istorie și tradiție, ne privim unii pe alții NU ca pe niște indivizi separați, ci ca pe o comunitate unită, cu rădăcini adânci și cu privirea îndreptată spre viitor. Astăzi, mai mult ca oricând, este nevoie să ne reamintim că puterea noastră stă în unitate. Așa cum strămoșii noștri au găsit puterea să stea uniți pentru idealurile lor, așa trebuie să fim și noi, indiferent de provocările vremurilor moderne.
Numai împreună putem construi un oraș care să ne facă mândri, o Românie mai puternică și mai unită.
Astăzi, pe lângă bucuria festivităților, vă îndemn să privim în suflet și să ne întrebăm: Cum putem fi mai buni, mai solidari, mai implicați? Să alegem să facem binele pentru noi și pentru cei de lângă noi.
Închei cu un gând simplu: România este acasă, iar Bistrița este inima noastră. Să o iubim, să o respectăm și să o construim împreună.
La mulți ani, România!
La mulți ani, Bistrița!
La mulți ani, dragi bistrițeni!VIDEO PARADĂ MILITARĂ: https://fb.watch/wciq3oG_aR/
Oficialităţile locale au depus o coroană de flori la statuia poetului Andrei Mureşanu, momentul fiind urmat de mult așteptata paradă militară, una mult mai redusă ca timp și efective ca în anii trecuți. Totuși, prim faţa bistriţenilor au defilat militarii Brigăzii 81 Mecanizată ”General Grigore Bălan” Bistriţa, urmaţi de personalul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă și ai Penitenciarului Bistriţa.
Anul acesta s-au împlinit 106 ani de la Marea Unire din 1918. Pe 1 Decembrie 1918 a avut loc Adunarea de la Alba Iulia, în care s-a votat în unanimitate unirea regiunilor Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș cu România.