Expresia “deus ex machina” se traduce literal din latină ca “zeu din mașină”. Aceasta provine din teatrul antic grecesc, unde un zeu era adesea introdus pe scenă cu ajutorul unei mașinării (de obicei o macara), pentru a rezolva brusc și artificial o situație complicată sau fără ieșire din piesă.
În sens figurat, expresia este folosită pentru a descrie o soluție neașteptată, improbabilă sau forțată, care apare brusc pentru a rezolva o problemă într-o poveste, adesea fără o pregătire logică în narațiune. În literatură sau film, această tehnică poate fi considerată uneori lipsită de creativitate, deoarece nu derivă natural din firul poveștii.
Exemplu într-un context modern: dacă un personaj aflat în mare pericol este salvat din senin de o întâmplare improbabilă (cum ar fi apariția unui erou necunoscut), se poate spune că situația este un “deus ex machina”.
Cred că tocmai traversăm un eveniment de tip ”lebădă neagră”, așa cum este definit magistral de Nassim Nicholas Taleb în cartea sa The Black Swan. Un fenomen rar și imprevizibil, care are un impact major și transformator. Potrivit lui Taleb – actuar de meserie – aceste evenimente au trei caracteristici principale:
– Raritatea: Este un eveniment extrem de neobișnuit, care se află în afara așteptărilor obișnuite, iar probabilitatea sa este dificil de estimat pe baza experienței anterioare.
– Impactul semnificativ: Atunci când apare, produce consecințe foarte mari, afectând profund indivizi, societăți sau sisteme.
– Explicația retrospectivă: După ce s-a produs, oamenii tind să raționalizeze apariția sa, găsindu-i explicații post-factum, ceea ce creează iluzia că ar fi putut fi prevăzut.
Conceptul subliniază limitele cunoașterii umane și tendința noastră de a subestima probabilitatea și impactul evenimentelor rare, concentrându-ne în schimb pe ceea ce este cunoscut și previzibil. Exemplele date de Taleb includ crizele financiare, descoperirile științifice revoluționare sau atacurile teroriste majore, precum cel din 11 septembrie 2001. Ulterior, și pandemia Covid a fost catalogat drept un eveniment de tip lebădă neagră.
Astăzi, în contextul evenimentului de tip ”lebădă neagră” pe care tocmai îl traversăm, vă propun să purtăm pălăria ”avocatului diavolului”, cum ar fi spus Edward de Bono, și să gândim lateral. Am găsit un articol mai vechi care analiza al patrulea val de dezvoltare tehnologică și făcea câteva previziuni. De asemenea, am găsit și un comentariu interesant al unui cititor.
Cine credeți că are dreptate?
Textul inițial :
Al patrulea val
Istoria omenirii a fost marcată de câteva perioade în care salturi tehnologice spectaculoase pentru acel moment au schimbat ulterior din rădăcini modul de funcționare a societății. Majoritatea studiilor care fac referire la astfel de perioade tind să identifice cel puțin trei valuri tehnologice, trei revoluții industriale.
Prima revoluție (sfârșitul sec. XVIII): mecanizarea muncii manuale prin motorul cu aburi.
A doua revoluție (începutul sec. XX): producția de masă datorită liniilor de asamblare, cu Henry Ford ca pionier.
A treia revoluție (sfârșitul sec. XX): trecerea de la societatea industrială la cea informațională, datorată automatizărilor și dezvoltării industriei electronice. A favorizat țările emergente, inclusiv România, prin utilizarea capitalului uman calificat. Exemple de succes: sectorul IT și companii precum Bitdefender.
A patra revoluție industrială:
– Se diferențiază de cea precedentă prin potențarea maximă a inteligenței umane și introducerea inteligenței artificiale (IA). Aceasta poate duce la înlocuirea totală a resursei umane în anumite domenii.
– Impact negativ asupra pieței muncii: dispariția locurilor de muncă în industrii tradiționale și relocarea activităților economice în țările bogate.
– Educația devine crucială, deoarece majoritatea copiilor de azi vor lucra în meserii încă inexistente. Țările emergente, dependente de forța de muncă slab calificată, riscă să fie grav afectate.
Provocările pentru România:
– Lipsa capitalului financiar și industrial limitează adaptabilitatea.
– Singura soluție pentru a evita stagnarea economică este investiția în educația de calitate, pregătind profesioniști pentru activități de înaltă calificare.
Întrebarea rămâne ce se va întâmpla cu cei care nu reușesc să se recalifice.
Textul pune accentul pe nevoia unei transformări strategice a sistemului educațional și economiei pentru a face față provocărilor viitorului.
Comentariu la textul inițial :
”Futurologii au dat întotdeauna chix. La fel experții și analiștii financiari. La un moment dat a fost un studiu, care a analizat prognozele “experților” (profesori, foști lucrători pe Wall Street, care erau plătiți de sistemul financiar cu milioane de dolari) în ceea ce privește evoluțiile piețelor și apariției crizelor financiare. Studiul a constatat cu stupoare că rata de predictibilitate era mai mică de 50%. Adică pe înțelesul lumii, dacă un retardat dădea cu banul avea șanse să ghicească apariția crizelor cu o rată de succes mai mare decât “experții”. Asta însemna că acei experți (care fac parte din sistem) au o judecată eronată în mod sistematic.
Studiul remarca că dacă cineva nega sistematic opiniile “experților”, avea o predictibilitate mai mare decât dacă dădea cu banul. Paradoxal, dacă vrei să devii expert trebuie numai să negi opiniile “experților”.
Când cineva din sistemul financiar îți va spune că nu va fi criză, atunci există foarte mari șanse ca aceasta să se întâmple.
Legat strict de România.
” să aibă o populație foarte bine educata, capabilă să profeseze activitățile de înaltă calificare ale viitorului.”
Nici nu știu de unde să încep. O afirmație mai lipsită de realism nici că am citit. Parcă e luată din manualul bolșevic “Orizonturi luminoase și înalte culmi de progres”.
Noi nu mai suntem în stare să profesăm meseriile de înaltă calificare ale trecutului, nu mai vorbim de cele ale prezentului! Cum să ne pregătim pentru cele ale viitorului?
Educația fără un domeniu de aplicație e un non-sens, o contradicție logică. Chestia cu inteligența e un fix pix. Inteligența este numai un potențial, dacă nu o aplici în mod concret, nu valorează nimic.
Nu poți să faci o educație performantă, dacă nu ai un sistem care să utilizeze produsul educației.
România este cel mai bun exemplu. Se întâmplă de 35 de ani. Am trăit-o și o trăim zi de zi pe pielea noastră.
Dezindustrializarea și destructurarea economică a descalificat armate de oameni care s-au “adaptat” la noua conjunctură.
Pe timpul lui Ceaușescu aveam mase de ingineri, economiști, specialiști calificați care și-au pierdut domeniul de aplicație din cauza distrugerii industriei și căderii economiei și acum fac activități pentru care nu s-au pregătit și nu au chemare, dar care le permit să supraviețuiască.
Iar valul ăsta de “adaptabilitate” a măturat România cu rezultatele care se văd.
Dacă un inginer a devenit comerciant sau vânzător, sau jurnalist, sau vedetă TV, sau formator de opinie, tot așa un ospătar poate să devină colonel sau un om care a făcut numai gimnaziu poate să devină primar.
Când faci o facultate sau te pregătești pentru o meserie pe care nu o practici, este o pierdere enormă de resurse financiare și umane.
Am avut colegi care și-au schimbat domeniul de activitate după revoluție.
Au fost cazuri de exemplu inginer -> preot sau inginer -> medic dentist. Iar astea sunt cazuri fericite pentru că oamenii s-au recalificat pe bune.
Așa cum cunosc o mulțime de cazuri care te lasă perplex, de exemplu tipul medic -> comerciant de mașini -> lucrător în construcții sau medic -> antreprenor în domeniu industrial. Și astea sunt meserii care necesită specializare strictă. Nu mai vorbesc de specializările “amorfe”.
De aici diletantismul generalizat al societății românești. De aici incompetența, de aici impostura, de aici tot ce vedem în România.
În condițiile astea vă mai întrebați de ce educația e la pământ? De ce diplomele și de ce doctoratele valorează cât valorează și de ce au devenit o marfă de talcioc?
Vă mai întrebați de ce merge cum merge țara asta?
Poți să faci un milion de reforme în educație, atât timp cât nu ai unde s-o folosești, e egal cu 0,1.
Ăia 0,1 sunt cei care fac cu succes meseria pentru care s-au pregătit, sau care-și folosesc pregătirea în alte țări care le oferă mediul de acțiune.
Singurul mod de a ieși din această paradigmă este o strategie de dezvoltare cu proiecte majore STRICT necesare pentru societate și pentru români. Nu dezvoltare de dragul dezvoltării. Și concomitent, o adaptare a sistemului de educație la noua realitate.
Un fel de New Deal românesc sau un program strict economic, cu obiective clare, sustenabile, fără pic de ideologie.
Pentru asta e nevoie de cineva sau care să strângă cioburile, să facă planul, să dea cu biciul, să pună pumnu-n gură propagandiștilor și apoi să lase lucrurile să funcționeze natural.
Avem o astfel de persoană remarcabilă?”
Tu ce părere ai? Trimite răspunsul tău prin reply la acest newsletter!
Pentru programare la o discuție gratuită accesează acest link.
