După ce a dispus sancțiuni disciplinare în cazul a trei angajați din cadrul Primăriei Bistrița, primarul Gabriel Lazany anunță că încă un angajat al instituției a fost sancționat.
Joi, într-o conferință de presă, Gabriel Lazany a afirmat că a dispus sancționarea directorului Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei Bistrița. Edilul a explicat și care a fost motivul pentru care a decis să aplice o nouă sancțiune.
”Mi-au fost semnalate anumite lucruri care privesc Direcția de Asistență Socială. Mai multe persoane vârstnice, beneficiari ai Centrului de zi, au primit notificări prin care au fost excluse din centrul respectiv. Neaducându-mi-se la cunoștință motivul excluderii acestor persoane, am solicitat doamnei viceprimar Ștefania Stere să facă o investigație în acest sens. În urma investigației, s-a constatat că acest centru de zi pentru persoane vârstnice, cu o capacitate de 56 de beneficiari, a fost suprapopulat din anumite dispoziții date înainte de alegerile din iunie. Astfel, au fost acceptate în cadrul centrului 120 de persoane, deși capacitatea era de 56. Având în vedere că urma să vină un control al Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială pentru a verifica activitatea curentă de la Direcția de Asistență Socială, s-au speriat și i-au dat afară pe toți pe care au considerat ei că ar fi în plus. Datorită faptului că nu mi s-a oferit o explicație bună cu privire la decizia de a exclude acele persoane, am dispus o sancționare a directorului de la Direcția de Asistență Socială. Deci este a patra persoană sancționată în ultimele două săptămâni”, a explicat Gabriel Lazany.
Săptămâna trecută, primarul Gabriel Lazany a mai dispus măsuri de sancționare a altor trei angajați, toți de la Direcția de Infrastructură și Servicii.