Partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) filiala Bistrița-Năsăud anunță, în urma ședinței din 13 noiembrie 2024, a Biroului Județean de Conducere, excluderea mai multor membri pentru abateri de la regulile de statut ale AUR, conform articolului 20, punctele a) și e).
În cadrul ședinței, s-a votat ca membrii: Hârjoabă Constantin-Dragoș, Rațiu Maria-Honoria, Dumitrescu George, Baltă Loredana-Flavia, și Pop Nicolae-Alin să fie excluși și să le fie retras sprijinului politic. În toate situațiile, s-au înregistrat 16 voturi pentru, respectiv o abținere.
Aceste măsuri au fost luate pentru a asigura respectarea normelor și valorilor partidului, conform statutului AUR. Acțiunile denigratoare în care sus-numiții s-au lansat în ultimele săptămâni au avut scopul de a aduce atingere imaginii, prestigiului și unității partidului.
Menționăm și că, din calitatea de aleși locali, nu au respectat cererea expresă a conducerii AUR de a părăsi sala de ședință în cadrul ședințelor de alegere a vicepreședintelui CJ, respectiv a viceprimarului, alegând în schimb să voteze cu PSD, alături de PSD.
Ne declarăm revoltați de atitudinea foștilor noștri colegi. Considerăm PSD, partidul condus de Marcel Ciolacu, un paravan pentru interese îndoielnice, un partid de diletanţi, principal responsabil pentru corupţia şi incompetenţa care au otrăvit instituţiile publice în ultimii ani.
CMF: 11240014