Primarul Bistriței, Gabriel Lazany a făcut astăzi primul ”live” din biroul de primar și a anunțat că: ”Primăria nu își permite să facă cadou bani publici nimănui”. Lazany a făcut referire la faptul că, a cerut să vadă și să analizeze facturile pe care trebuie să le plătească Direcția de Infrastructură și Servicii (DIS) , respectiv Centrul Cultural Municipal ”George Coșbuc”.
Lazany a prezentat și cazul unei facturi în valoarea de peste 94.000 de lei pe care DIS trebuie să o plătească către firma care se ocupă de toaletare și tăiatul ierbii, factură confirmată de o comisie de control din cadrul DIS: ” Pentru că lucrurile nu erau deloc clare, am cerut inspecții în teren, inspecții care mi-au arătat cu fotografii că, firma respectivă nu și-a făcut treaba, așadar, nu merită să primească banii”.
În acest context, edilul a anunțat că a decis neplata facturii respective, dar și sancționarea a doi angajați ai DIS cât și a unui director adjunct, pentru dezinteres față de modul cum firma a acționat în teren.
”Primăria nu își permite să facă cadou bani publici nimănui”, a conchis primarul Gabriel Lazany.