Zi de doliu pentru învățământul din Bistrița-Năsăud! Două cadre didactice devotate, care au pregătit generații întregi de elevi și care au activat la Liceul Tehnologic de Servicii Bistrița, respectiv la Colegiul Național ”Petru Rareș” din Beclean, au încetat din viață.
Liceul Tehnologic de Servicii Bistrița a anunțat că a încetat din viață profesoara de istorie Cosma Miorica. ”Cu profundă tristețe și regret, colectivul Liceului Tehnologic de Servicii Bistrița își ia rămas bun de la distinsa doamnă profesor Miorica Cosma, fost cadru didactic, un model de devotament și dăruire pentru educație și istorie. De-a lungul anilor, doamna profesor Cosma a insuflat generațiilor de elevi pasiunea pentru trecut și valorile culturale, fiind o prezență respectată și iubită în comunitatea noastră școlară. Amintirea sa va rămâne vie în inimile celor care au avut privilegiul de a o cunoaște și de a învăța de la dânsa. Odihnă veșnică și lumină în drumul său spre eternitate!”, a transmis colectivul Liceului Tehnologic de Servicii Bistrița.
Colegiul Național ”Petru Rareș” din Beclean a anunțat că a decedat profesorul de matematică Ioan Timariu.
”Cu profund regret, anunțăm trecerea la cele veșnice a domnului profesor Ioan Timaru, un dascăl devotat care și-a dedicat întreaga carieră educării și formării tinerilor generații la Colegiul Național Petru Rareș. Profesor de matematică respectat și admirat, domnul Timaru a fost un model de profesionalism, pasiune și dedicare. Prin rigoarea sa academică și dorința de a deschide mințile elevilor către frumusețea matematicii, a lăsat o amprentă adâncă în sufletele celor pe care i-a îndrumat. Amintirea domnului profesor Ioan Timaru va rămâne vie în inima comunității CNPR, care îi va păstra mereu vie memoria și va duce mai departe valorile pe care acesta le-a insuflat cu generozitate. Sincere condoleanțe familiei îndoliate și tuturor celor care l-au cunoscut și apreciat. Dumnezeu să-l odihnească în pace”, au transmis cei de la Revista Esentza.